Pregătiri pentru moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Tudose!

PNL depune moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Tudose.
Preşedintele partidului, Ludovic Orban, a spus că de miercuri vor avea loc negocieri cu partidele parlamentare, cu excepţia PSD, pentru a susţine acest demers. Astfel, moţiunea va fi depusă atunci când vor fi întrunite condiţiile procedurale şi politice.

„Ordonanţa care a răvăşit sistemul fiscal din România, care pune în pericol dezvoltarea economică a României, care creează un haos în toate domeniile, care reprezintă un atac împotriva mediului de afaceri şi împotriva angajaţilor, atât din sectorul privat cât şi din sectorul public, alături de înrăutăţirea dramatică a tuturor indicatorilor economici, stau la baza acestei moţiuni de cenzură”, a explicat Orban.

Pentru susţinerea moţiunii, preşedintele PNL a susţinut că vor fi organizate campanii de informare a cetăţenilor la nivel naţional şi mai multe mitinguri în Bucureşti şi în ţară. De asemenea, el a declarat că pe lângă negocierile fireşti cu partidele din opoziţie, fiecare parlamentar liberal va încerca să convingă un coleg din coaliţia de guvernare să susţină moţiunea.

„Am luat decizia de a constitui trei grupuri de lucru: politic, un grup pentru dialogul cu societatea, un grup de lucru organizatoric. Mandatul grupului de lucru politic este de a purta negocieri cu toate partidele parlamentare, cu toate grupurile politice, mai puţin PSD. De asemenea, mandataţi fiecare parlamentar al partidului să poarte negocieri individuale cu parlamentari care sunt încă astăzi în majoritatea guvernamentală pentru a încerca să îi determine să ni se alăture”, a mai spus preşedintele PNL.

Ludovic Orban mai spune că indiferent de animozităţile apărute în timp, între formaţiunile din opoziţie, situaţia actuală impune o depăşire a orgoliilor şi crede că moţiunea va fi votată şi de cei care până aucm au declarat că nu vor mai susţine proiectele liberalilor.

PNL a depus astăzi şi la Avocatul Poporului o cerere ca instituţia să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului referitoare la modificarea Codului Fiscal, care ar urma să producă efecte începând cu 1 ianuarie. Victor Ciorbea a declarat că Avocatul Poporului va analiza argumentele liberalilor, dar aşteptă şi anunţatele sesizări ale sindicatelor pe această temă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns