Alexandru Tomescu cântă alături de Orchestra Naţională Radio!

Alexandru Tomescu şi celebra sa vioară Stradivarius Elder-Voicu, care a scris povestea unor concerte şi turnee memorabile în ultimii ani, revin la Sala Radio, pentru a concerta alături de Orchestra Naţională Radio, vineri, 17 noiembrie, ora 19:00. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Nicolae Moldoveanu.

Pe afişul serii se vor afla Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 61, de L. Van Beethoven şi Simfonia nr. 3 în do minor, op. 78 – Simfonia cu orgă, de C. Saint-Saëns, care o va avea ca solistă la orgă pe Simona Săndulescu.

Cu o carieră naţională deja consolidată şi cu o expunere internaţională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparţinut lui Ion Voicu. A realizat, câţiva ani la rând, Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească şi care i-au conturat reputaţia de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotaţi violonişti români.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Alexandru Tomescu

Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu (născut în 1976), întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius.

Fiu al unei familii de muzicieni, studiază primii şapte ani cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale.

Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecţionare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate, menţionăm Concursul Paganini (Genova, 1995), Concursul Marguerite Long – Jacques Thibaud (Paris, 1999) şi Concursul George Enescu (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre: Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA, şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

Din 2007, în urma unui concurs, îi este încredinţată, până în 2018, vioara Stradivarius Elder-Voicu, care a devenit protagonista câtorva îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată.

Sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în zeci de localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian).

O parte dintre aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri de succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics.

O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns