Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 21 noiembrie

CINEMA

* La Cinemateca Eforie, Animateca Filmului Românesc vă propune două serii de scurtmetraje realizate de Studioul Animafilm:

– de la ora 12:00, „Trei elemente: focul, aerul, apa” de Ion Popescu Gopo; „Cursă cu obstacole” şi „Pălăria năzdrăvană” de Ana Maria Buzea; „Mihaela are noi prieteni” de Nell Cobar; „Lăcomia strică omenia” şi „Mingea” de Iulian Hermeneanu; „Motanul şi Scufiţa Roşie” şi „Caseta misterioasă” de Marian Mihail;

– de la ora 19:00, „Maniere elegante” de Ion Popescu Gopo; „Surâsul Giocondei” de Nell Cobar; „Expertiza în artă” şi „În pădurea lui Ion” de Adrian Petringenaru; „Festivitate de premiere” şi „Salt mortal de Dinu Şerbescu; „Ţepi” şi „Hocus-Pocus” de Horia Ştefănescu.

* În cadrul seriei de evenimente dedicate „Moştenirii culturii germane din România”, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, de la ora 18:30 este prezentat filmul „Pe treptele vântului” (45 Ani Grupul de Acţiune Banat) de Cristian Amza.

* Zilele Filmului LUX se încheie cu proiecţia, de la ora 19:30, la Cinema Elvira Popescu, a dramei „Sameblod / Sânge de lapon”, realizată de Amanda Kernell ce spune povestea unei adolescente din comunitatea Sámi de crescători de reni, care, expusă rasismului suedez din anii ’30 şi devenită „obiect de studiu” în cercetările rasiale de la şcoală, visează la o altă viaţă, trebuind să devină altcineva şi să rupă legăturile cu familia şi comunitatea pentru a o obţine. Proiecţia este urmată de dezbaterea „Emigrare în oglindă. Minoritar vs. majoritar” moderată de Irina Margareta Nistor.

MUZICĂ

* Ateneul Român găzduieşte în Sala Mare, de la ora 19:00, recitalul de muzică de cameră susţinut de Cvartetul Granados, organizat în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti. În program: Cvartetul de coarde nr. 1, în re minor de Juan Crisóstomo Arriaga; Cvartetul de coarde de Jesús Torres şi Cvartetul de coarde în Sol major, pe teme populare basce de José María Usandizaga.

* Stagiunea de marţi seara a programat azi, de la ora 19:00, la sala mică a Ateneului Român, recitalul de pian la patru mâini susţinut de Marius Boldea şi Ana Bădică având în program integrala Dansurilor Ungare de Johannes Brahms.

* Tot de la ora 19:00, la sala Teatrelli a Creart are loc un concert „Soul Serenade” cu Aurelian Temişan – voce, Ionuţ Bică – pian, Vlad Popescu – baterie şi Adrian Mircea Flautistu – contrabas care, împreună cu invitaţii lor, conjugă jazzul la timpul prezent, prin transformarea unor standarde din „The Great American Jazz Songbook” sau teme bine ştiute din zonele pop sau rock.

* În Control Club, de la ora 21:00 evoluează Nouă Ani Lumină.

* Trupa Holograf susţine un concert în Berăria H, începând cu ora 22:00.

SPECTACOLE

* Teatrul Muzical „Stela Popescu” prezintă, de la ora 11:00, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor o reprezentaţie cu „Chiriţa la Iaşi”, musical de Roman Vlad, inspirat din piesa lui Alecsandri, în regia lui Dan Tudor, având-o în rolul titular chiar pe Stela Popescu.

* La Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, de la ora 18:30 începe „Hamlet şi noi”, un spectacol-laborator de Antoaneta Cojocaru, după piesa lui W. Shakespeare, un manifest pentru artă şi cultură ce expune evoluţia personajelor lui Shakespeare, oglindă actuală pentru societatea de astăzi.

CARTE

La Librăria Sophia, de la ora 18:00 are loc lansarea volumului „Cinema-ul: O lectură îmbisericită. Pentru o teologie ortodoxă a culturii”, de monahul Daniel Cornea. Participă Pr. Visarion Alexa, Răzvan Codrescu, dr. Pavel Chirilă şi Andrei Dîrlău.

CONFERINŢE

* De astăzi până pe 4 decembrie se desfăşoară cea de-a XXIII-a ediţie a Simpozionului „Serile filocalice – Dumitru Stăniloae”, organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români. Prima conferinţă are loc astă-seară, de la ora 18:00 în sala de conferinţe a Protoieriei Sector 3 unde istoricul Marius Oprea vorbeşte despre „Prigoana comunistă în România” din perspectivă istorică.

* Actorul şi regizorul Dan Puric susţine conferinţa cu tema „Despre martiri şi vocaţia martirică a poporului român!”, de la ora 18:00, la biserica parohiei „Şerban Vodă”.

* Tot de la ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu începe conferinţa cu tema „Concurenţa simbolică ruso-română la periferie. Viziuni alternative ale Basarabiei”, susţinută de istoricul Andrei Cuşco din Republica Moldova. Moderator: Sorin Antohi.

* La Centrul Ceh, de la ora 18:00 are loc o discuţie, moderată de jurnalistul Marian Voicu, cu jurnalista Elena Vijulie, istoricii Ioan Stanomir şi Cosmin Popa despre miturile create în jurul Revoluţiei, cenzura şi falsificare istorică şi ce s-a întâmplat cu adevărat în toamna anului 1917.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns