Încă un ,,suflet” s-a ridicat la Cer

Omul de radio Marian Bistriceanu ne-a părăsit.

A plecat prea repede la Dumnezeu la numai 70 de ani.

Marian Bistriceanu a fost una dintre vocile de aur ale Radioului Public, dar şi ale Radio Vacanţei din perioada anilor 70 alături de marele Paul Grigoriu. El a participat ani de-a rândul la promovarea României şi a valorilor sale prin intermediul frecvenţei de vacanţă de pe Litoral. Om de litere şi un vorbitor perfect al limbii engleze, Bistriceanu a lucrat mulţi ani ca redactor-translator la secţia egleză, în echipa condusă de Catinca Ralea.
Marian Bistriceanu a realizat zeci de materiale memorabile, din România, dar şi din New York, Washington, Praga, Budapesta, Geneva, Bruxelles, Helsinki, Vancouver, Toronto, Montreal, Madrid sau Lisabona.
În ultimii săi ani de activitate a făcut parte din echipa Agenţiei de presă Rador din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.
Am avut onoarea şi şansa de a lucra alături de el la Antena Bucureştilor, în perioada când a fost Redactor Şef Adjunct. Omul de radio Marian Bistriceanu avea o capacitate extraordinară de a aprecia oamenii şi în special pe cei pe care-i avea în subordine. Se enerva repede, dar după numai câteva minute, precum ,,o ploaie de vară”, se liniştea şi îţi explica cu o voce de copil timid ceea ce nu fusese bine, sau ce dorea să audă pe post în emisiunea următoare. În biroul său, înconjurat de radiouri vechi pe lămpi, avea o adevărată bibliotecă pe care şi-o adusese de acasă şi pe care o răsfoia tot timpul. Erau foarte multe cărţi de literatură, dar şi multe care aveau ca subiect oameni de radio.
Marian Bistriceanu avea un suflet mare şi ştia cum să te facă să iubeşti la nesfârşit Radioul Public.

Dumnezeu să te aibă în pază şi să-ţi ierte păcatele lumeşti !

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns