Willkommen bei den Hartmanns / Bun venit în Germania – şi nu prea

Să păstrăm buna dispoziţie a sărbătorilor şi să vă prezint o comedie germană pe care o mai puteţi viziona joi 4 ianuarie, de la ora 18:30 la Cinema Elvira Popescu. Se intitulează „Willkommen bei den Hartmanns”, adică „Bun venit la familia Hartmann”, ceea ce ne spune în casa cui se defăşoară mare parte din poveste, dar, pentru că implică mai mult decât o familie, rulează cu titlul românesc „Bun venit în Germania”, şi chiar merită să fie vizionat acest film foarte bine jucat, realizat de Simon Verhoeven, care tratează cu umor, ironie şi autoironie un subiect actual, destul de incomod: problema refugiaţilor ajunşi în ţările occidentale şi interacţiunea lor cu cetăţenii acestora şi civilizaţia lor „aşezată”.

Principalii reprezentanţi ai acestei societăţi sunt membrii familei înstărite Hartmann, cu casa lor idilică din München în care locuiesc permanent părinţii ajunşi la vârsta senectuţii, fără să fi devenit şi înţelepţi, fiind speriaţi de bătrâneţe şi de posibila izolare socială, mai ales că nu sunt prea încântaţi de cum au ajuns copiii lor. Deşi el este ditamai medicul, profesor şi şef de secţie de spital, cam orgolios şi egocentric, însă fidel soţiei cu toate încercările prietenului său chirurg plastician de a-l corupe la aventuri amoroase, casa aparţine soţiei, adeptă moderată a feminismului şi adesea cu capsa pusă, simţindu-se frustrată întrucât casa e goală de copii şi nepoţi. Aşa că, fără să consulte restul familei, decide să ofere găzduire unui refugiat, întrucât e ceva cool şi astfel e sfătuită de prietena ei cu apucături hipiote, voluntar la centrul de azilanţi.

sursa: wessels-filmkritik.com

După o serie de interviuri, cei doi soţi aleg candidatul perfect: pe Diallo un refugiat de culoare din Nigeria, care, deşi este adept moderat al Coranului, a fugit pentru a supravieţui masacrului în care islamiştii i-au omorât familia, moment rememorat în faţa colegilor de clasă ai nepotului puber, preocupat de realizarea de filme decoltate, fumător de iarbă dar şi uşor homofob. Diallo e un om deschis, sensibil şi inteligent, muncitor şi priceput, care chiar vrea să se integreze în societatea occidentală.

sursa: wessels-filmkritik.com

Aşa că cei doi copii maturi ai bătrânului cuplu, au ce învăţa ceva de la imigrantul nigerian, Philipp fiind un tată singur, prea ocupat cu munca şi preocupat de succesul personal, neglijând astfel nevoile sufleteşti ale băiatului său, iar Sofie este victimă a sistemului educativ german, cu dificultăţi în a se maturiza şi alege calea în viaţă. Ea îşi găseşte ceva sprijin în Dr. Tarek Berger, care se consideră foarte german deşi prenumele şi trasăturile feţei spun altceva, e subaltern al Dr. Hartmann, cu care are mereu dispute, şi antrenorul imigranţilor.

sursa wessels-filmkritik.com

Ironizate sunt şi extrema dreaptă, dar şi serviciile care ar trebui să înlăture ameninţările teroriste, însă, deşi spionează pe toţi, nu reuşesc decât undeva în finalul filmului să depisteze cine ar putea să fie periculos şi cine nu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns