Primul trofeu pe 2018, Simona Halep învinge la Shenzen!!!

unica

Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Shenzen.
Numărul 1 mondial a învins-o, în finală, pe Katerina Siniakova din Cehia, cu 6-1, 2-6, 6-0.
Primul set l-a încheiat pe propriul serviciu, cu 5 game-uri la rând.
Setul întâi a durat aproximativ 25 de minute.

Anul trecut, Katerina Siniakova câștigase trofeul.
La început de an 2018, Simona a dovedit un joc complet și demn de un număr unu mondial.

De altfel a avut o prestație la mare înălțime și a servit excelent pe tot parcursul acestui turneu.

Amintim că din cauza ploii, organizatorii turneului au luat decizia de a muta în sală, finala.
Din păcate, sala de la Shenzhen nu are condiții care să permită filmarea meciului, astfel că, meciul nu a fost televizat.

Mai mult, sala este la o distanță destul de mare de terenul unde s-a jucat până acum și nu are nici tribune, astfel că nu au fost nici spectatori.

Tot astăzi după-amiază, urmează să se joace finala de dublu, dintre perechile Simona Halep/Irina Begu și Katerina Siniakova și Barbora Krejcikova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns