Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea de la Australian Open

Ana Bogdan a reuşit să se califice în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Kristina Mladenovic (Franţa), numărul 11 mondial, cu 6-3, 6-2, marţi, la Melbourne.

Aceasta a izbutit una dintre cele mai mari victorii din carieră, egalându-şi cea mai bună performanţă a sa la un Mare Şlem, după ce ajunsese în turul secund la US Open în 2016.

Românca s-a impus în faţa adversarei sale după o oră şi 25 de minute. În singura confruntare la nivel de senioare, în 2015, în primul tur la Moscova, Mladenovic s-a impus cu 7-6 (4), 6-3.

Interesant este că Ana Bogdan a mai învins-o pe Mladenovic la Australian Open, în 2009, la nivel de junioare, în sferturile de finală, cu 6-4, 6-2.

Ana Bogdan şi-a asigurat 80.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, făcând un pas spre top 100. Următoarea sa adversară va fi Iulia Putinţeva sau Heather Watson.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns