Consiliul General a aprobat planul de reorganizare a RADET!

La propunerea primarului general Gabriela Firea, consilierii municipali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind planul de reorganizare a RADET.

Conform administratorului special, din partea Municipalității, al regiei de termoficare, Sorin Chiriță aprobarea planului de reorganizare în Consiliul General este necesară pentru că, mai apoi, administratorul judiciar al regiei de termoficare, Rominsolv, să îl propună judecătorului sindic, ce îl va supune aprobării adunării creditorilor.

Gheorghe Piperea, șeful de la Rominsolv, a declarat în fața consilierilor că ”unul dintre pașii premergători adoptării de către Adunarea Creditorilor, a planului de reorganizare a RADET, acesta trebuie să fie aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor, respectiv Consiliul General”.

Administratorul judiciar al RADET a mai explicat că ”regia se va transforma în societate comercială pe acțiuni. Acest pas va fi urmat, imediat, de ștergerea datoriei RADET către ELCEN, producătorul de energie termică urmând a fi preluat de către Municipalitate prin regia de termoficare”.

”Acest plan de reorganizare necesită, însă, eforturi financiare din partea Primăriei Capitalei deoarece, aceasta va trebui să plătească datoriile ELCEN către creditorii săi, în primul rând către furnizorul de gaze naturale, Roma.”, a explicat avocatul Gheorghe Piperea.

În context, trebuie reamintit faptul că RADET și ELCEN se află în insolvență din toamna lui 2016. După adoptarea, astăzi, a planului de reorganizare a RADET, administratorul judiciar, Rominsolv, și administratorul special vor propune planul judecătorului sindic, care îl va supune adunării creditorilor. Ar mai trebui precizat și faptul că, în cadrul adunării creditorilor, aceștia votează proporțional cu mărimea creanțelor față de debitor.

În cazul RADET, principalul creditor este producătorul de energie termică ELCEN, al cărui acționar majoritar este, la ora actuală, Ministerul Energiei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns