Omagiu veteranilor de război centenari!

Primăria Capitalei a omagiat, astăzi, în preziua aniversării Unirii Principatelor, patru veterani din Cel de-Al Doilea Război Mondial. Cei patru împlinesc chiar în anul Centenarului Marii Uniri vârstă de 100 de ani. Ceremonia de astăzi s-a constituit într-un omagiu adus de întreaga comunitate locală din București veteranilor de război, acelor oameni care și-au pus viețile în joc pe fronturile Celui de-al Doilea Război Mondial, dar și tuturor celor care au luptat pentru România, în Războiul de Independentă și în Primul Război Mondial, după cum a subliniat primarul general Gabriela Firea.

Primarul general a anunțat, cu această ocazie, că Centrul pentru Seniori al Municipalitătii a deschis un departament special pentru problemele veteranilor de război. Acesta va colabora cu departamentul pentru veterani al Ministerului Apărării Naționale.
Unul dintre veteranii omagiați astăzi a povestit cum a participat la declanșarea operațiunilor Armatei Române, pe 22 iulie 1941, la trecerea Prutului și eliberarea Basarabiei de hoardele bolșevice. Apoi, a continuat să lupte pe Frontul de Est, participând la Marea bătălie de la Odessa.
„Trei cimitire am făcut la Odessa, două românești și unul german. La capătul cimitirelor românești am pus câte un stâlp cu inscripția: Camarad trecător, /Dacă ajungi în tară, dă-mi cel din urmă bine, /Pămantul tării să-l săruti și pentru mine!„, a povestit veteranul printre lacrimi de emoție.

Sublocotenent (rtr.) NICA Ștefan

 Data nașterii:14.10.1918
 Vârsta:100 ani
 Decorație : Medalia ”Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”
 Participare pe front:1941 la Odessa cu Regimentul 2 Cernavodă. A fost rănit de două ori.

Locotenent (rtr.) LUNGU Constantin

 Data nașterii: 24.04.1918
 Vârsta: 100 de ani
 Activitate profesională: șofer
 Decorație: Medalia ”Bărbăție și Credință”
 Participare pe front: 01.08.1941-01.02.1944; 01.10.1944-09.05.1945 cu Divizia 19 Infanterie

Colonel (rtr.) IONESCU Nicolae

 Data nașterii: 10.12.1918
 Vârsta: 100 de ani
 Decorații: – Ordinul ”Coroana României”, Ordinul ”Steaua României”
 Studii: Facultatea de chimie
 Participare pe front: 1944 în Campania de Vest (Ungaria, Cehia)

Colonel (rtr.) GHIAȚĂ I. Vasile

 Data nașterii: 16.08.1918
 Vârsta: 100 de ani
 Studii: – Academia de Studii Economice, Academia Militară-curs academic superior
 Activitate profesională: ofițer activ (18.10.1954-10.03.1972)
 Decorație: Medalia ”Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”
 Participare pe front: 05.07.1941-01.12.1941; 23.03.1944-25.09.1944 cu Regimentul 1 Căi Ferate

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns