ÎCCJ judecă o cerere de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) dezbate, joi, o cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu.

Cererea a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu, intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi şi are ca obiect deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, în legătură cu finanţarea unei echipe de fotbal.

Paul Stănescu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008-iunie 2016.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns