Răspunsul Comisiei Europene la scrisoarea adresată de Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea

Suntem foarte bine informați despre situația din România – este raspunsul transmis de reprezentanții Comisiei Europene, la scrisoarea președintilor celor două camere ale Parlamentului României, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Șefii PSD şi ALDE au spus că oficialii europeni nu sunt bine informaţi în ceea ce priveşte modificarea legilor justiţiei şi a codurilor penale, după ce Comisia Europeană a cerut Parlamentului României să regândească legile justiției.

„Comisia a urmărit îndeaproape procesul parlamentar din România şi evoluţia discuţiilor asupra acestor legi în decurs de mai multe luni. Suntem foarte bine informaţi despre acest proces, despre mizele care sunt în joc şi despre potenţiale riscuri. Suntem în contact cu Guvernul, Parlamentul, sistemul judiciar şi societatea civilă din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare“, se arată în răspunsul prezentat de Digi24.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au semnat, ieri, o scrisoare adresată preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi Frans Timmermans, în care explică faptul că dezbaterea legilor justiţiei s-a făcut transparent, cu implicarea tuturor participanţilor la actul de justiţie.

Cei doi îşi exprimă „îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană în ceea ce priveşte transparenţa dezbaterilor“ şi afirmă că reacţia Comisiei Europene este „surprinzătoare“.

Tot ieri, Jean-Claude Juncker şi Franz Timmermans au transmis o declaraţie comună prin care cer României să regândească legile justiţiei. „Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România.

Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene“, se arată în declaraţia lor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns