Marius Dunca se retrage de la Ministerul Tineretului și Sportului

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MTS, că se retrage din Guvern.

”Preşedinţi de federaţii mi-au arătat susţinerea în acest an de când sunt ministru, au strâns şi semnături, dar le-am spus că nu vreau semnături ca să rămân. Nu mi-a trecut niciun moment prin gând să duc aceste semnături la partid (PSD, n. red.), pentru că nu voi alerga niciodată după funcţie. De două-trei luni am zis că voi face un pas în lateral, iar acum vă anunţ că mă voi retrage din funcţia de ministru. Voi rămâne un partener al sportului şi sper că nu i-am dezamăgit pe preşedinţii de federaţii. E o familie frumoasă şi le transmit să aibă încredere în sportul românesc, pentru că va renaşte din cenuşă”, a declarat Dunca.

”M-am consultat în această decizie şi cu dl preşedinte Dragnea, pentru că trebuie asumate anumite responsabilităţi, şi vă spun că nu e un minister uşor, am depus mult efort aici. Acum mă duc să mă ocup şi de partid, pentru că sunt preşedinte de organizaţie la Braşov, de asemenea şi la Senat sunt foarte multe lucruri de realizat, multe proiecte de care mă voi ocupa”, a adăugat Dunca.

Dunca se află în centrul unui scandal legat de întârzierea plăţii pentru medaliile obţinute la Campionatele Europene de canotaj.

În acelaşi timp, acesta este acuzat de faptul că încearcă să obţină susţinere în lumea sportului alocând sume mari pentru premierea unor rezultate la sporturile neolimpice.

Fosta atletă Gabriela Szabo, în vârstă de 42 de ani, ar putea prelua portofoliul Ministerului Tineretului şi Sportului în Cabinetul Dăncilă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns