Şofer de București – cum e mai bine, sa încălzim motorul sau să plecăm imediat iarna?

În timp ce mulți șoferi consideră că trebuie să încălzească motorul câteva minute pe loc, înainte să se pună în mișcare, există un număr la fel de mare de persoane care spun că cel mai bine, automobilul, se încălzește în mers.

De ce nu este bine să încălzim motorul pe loc?
În primul rând, e clar că dacă nu mai stăm câteva minute să încălzim motorul, ne punem în mișcare și ajungem la destinație mai rapid.
În plus, un motiv ECO pentru care nu ar trebui să lăsăm motorul să se încălzească pe loc este poluarea excesivă.
Experții au efectuat un set de teste și au ajuns la concluzia că motorul în mers se încălzește mult mai repede datorită turației mari, iar asta înseamnă că și catalizatorul se încălzește mai repede ajungând la temperatura optimă pentru a filtra noxele.
În schimb, dacă încălzim motorul pe loc, la ralanti, atât motorul cât și catalizatorul se vor încălzi mai greu, ceea ce duce la o poluare mai mare.
Ultimul motiv se referă la consum: cu cât încălzim motorul mai repede, cu atât el va consuma mai puțin. Adică dacă așteptăm mult timp să se încălzească mașina, va crește consumul!

Care sunt dezavantajele plecării cu motorul rece?
În timp ce plecarea rapidă este în avantajul consumului de carburant, plecarea după câteva minute de așteptare este în avantajul uzurii motorului.
Discutăm despre perioada rece, când temperaturile pot ajunge și la -20 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că și uleiul de motor din baie are o temperatură foarte scăzută, ceea ce se traduce printr-o vâscozitate crescută, adică devine mai solid când e rece.
Dacă plecăm cu mașina imediat cum am pornit motorul, uleiul mai solid nu are timp să ajungă în partea superioară și să ungă cămășile, tacheții și axele cu came.

Ca întotdeauna, probabil că adevărul este undeva la mijloc…

INDUSTRIAL MARKETING, liderul pietei romanesti de cardane auto, v-a prezentat rubrica dedicata soferilor bucuresteni!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns