Să nu ne pierdem speranţa în viitor

Au trecut câteva zile de la întâlnirea de Cupa Davis cu Luxemburg şi parcă refuz să cred cât de jos a ajuns unul dintre sporturile de referinţă de la noi.

Nici un iubitor al tenisului masculin din România nu ar fi crezul vreodată că acest sport care ne-a adus atâtea satisfacţii în trecut, să ajungă acum de nerecunoscut..

După ce Ilie Năstase şi Ion Ţiriac ne-au dus de trei ori în finala Cupei Davis, acum ne zbatem într-un total anonimat. Trăim din amintirile vremurilor în care Năstase devenea primul nr 1 din istoria tenisului modern, câştiga de patru ori Turneul Campionilor, îşi trecea în cont două turnee de Grand Slam şi alte 83 de titluri la simplu. Au urmat Andrei Pavel care a urcat până pe locul 13 mondial în 2004 şi apoi Victor Hănescu jucător care în 2009 atingea poziţia nr 26 în ierarhia ATP.

Acum ultimii ,,mohicani”, ultimii profesionişti din ,,sportul alb” românesc, încearcă cu disperare să menţină România pe o poziţie onorabilă în Cupa Davis. Marius Copil actualmente poziţia 93 în topul mondial de simplu şi semifinaliştii de la dublu de la olimpiadă, Horia Tecău şi Florin Mergea nu pot face minuni, ci doar să încerce să salveze o imagine destul de şifonată a tenisuluide la noi din ţară..

În ultima confruntare din Cupa Davis cea cu Luxemburgul de la Piatra Neamţ, ne-am dat seama dacă mai era nevoie, că din spatele celor trei, nu mai vine nimeni care să ridice vreo pretenţie pe plan extern în acest sport.

Va mai trece cu siguranţă ceva timp până când vom avea din nou unul sau mai mulţi jucătoari în prima sută mondială. Totuşi speranţe trebuie să avem, pentru că terenurile de tenis sunt pline de copii care îşi doresc să înveţe acest frumos sport.

Copiii românilor se nasc cu talent şi aptitudini deosebite pentru tenis şi sunt sigur că în următorii 15 ani vom avea cel puţin doi sau trei jucători care să facă din nou cinste României în tenisul de câmp şi în Cupa Davis.

Să nu ne pierdem niciodată speranţa şi dragoste pentru acest minunat şi nobil sport, pe care Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Andrei Pavel şi Victor Hănescu l-au dus atât de sus !!!!!!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns