CONIL Fest – și copiii cu nevoi speciale pot fi artiști!

Sursa foto: Facebook Asociatia CONIL

Dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată și promovată.

Peste 1500 de copii tipici și cu dizabilități  ne  vor purta într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive la CONIL Fest – Festivalul Integrării, Ediția a XVI-a.

Evenimentul va avea loc în perioada 17-18 martie 2018, la Palatul Național al Copiilor.

Va fi un maraton artistic pus la cale de Asociația CONIL și Asociația 3M în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin PROEDUS. Festivalul face parte din calendarul de evenimente al anului 2018 propus de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Cei mici vor oferi momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate. Artiștii acestor două zile vin de la școlile speciale pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, copii diagnosticați cu autism, sindrom Down, retard sau tetrapareză.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural-artistic, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din grădinițele și școlile publice și private, cluburi sportive, școli de dans sau de balet din București și din țară.

Scopul organizatorilor este de a sprijini integrarea copiilor cu cerințe speciale educaționale precum și promovarea talentelor de orice fel.

Premiile participanților vor fi oferite copiilor de personalități marcante ale vieții economice, culturale sau sportive dintre care îi amintim pe: Ioana Maria Moldovan, Nicole Cherry, Mihaela Tatu, Andreea Paul, Ana Maria Brânză, Alexandru Mironov și lista este în continuare deschisă.

Intrarea publicului este liberă.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns