UPDATE: Circulaţia feroviară este oprită în Gara de Vest din Ploieşti

Update 12:50: CFR SA a redeschis firul II pe distanţa Brazi – Ploieşti Vest – Buda pentru circulaţia cu locomotive Diesel a trenurilor. Menţionăm faptul că, locomotivele Diesel vor fi ataşate la trenurile înscrise în circulaţie de către operatorii de transport feroviar.

În staţia CF Ploieşti Vest echipele feroviare au finalizat pe firul II operaţiunile de debitare şi înlăturare a elementelor metalice desprinse din componenţa pasarelei, în prezent se acţionează pe firul I pentru scoaterea părţilor deja tăiate din pasarelă, după care personalul de la SC Electrificare va interveni pentru reparaţii la instalaţiile de alimentare cu energie electrică.

…………………………………………..

Update: Sunt înregistrate întârzieri de până la 140 de minute la sosire, iar în acest moment nu pleacă niciun tren din București spre Ploiești.

……………………………………..

Un pod metalic a căzut pe liniile de tensiune ale căii ferate, din cauza uzurii, și s-a prăbuşit peste acestea. Din acest motiv, în zonă nu se mai poate circula.

Toate trenurile de pe directia Braşov – Ploieşti – Bucuresti și retur au întârzieri.

Menţionăm faptul că în urma prăbuşirii pasarelei peste cele 5 linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact, care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor.

La această oră 6 trenuri de călători sunt oprite temporar:

Sursa foto: www.romaniatv.net

– 16032 (Braşov-Bucureşti) – staţionează în Ploieşti Vest

– 15124 (Slănic – Ploieşti Vest) – staţionează în Ploieşti Vest

– 1644 – (Baia Mare-Bucureşti Nord) staţionează în Buda

– 15531 (Bucureşti – Braşov)- staţionează la intrare în Ploieşti Vest

– 1631 (Braşov-Bucureşti) – staţionează la intrare în Ploieşti Vest

– 3001 (Bucureşti – Braşov) – staţionează în Brazi

În acest moment lucrătorii CFR sunt la fața locului și încearcă să remedieze problema.

Nu sunt victime în urma incidentului feroviar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns