Spitalele din România, clădiri încadrate în categoriile 1 sau 2 de risc seismic

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a tras, si nu o data, semnale de alarmă: primele care se prăbușesc, în caz de cutremur sunt centrele ISU, spitale si școli.

Nimeni nu este în siguranță.

Atat victimele cat si salvatorii, pot muri din cauza proastei organizari, lipsei de interes a autoriatilor dar si a  lipsei de interes individual.

Pentru a descrie cât de gravă este situația, oficialii ISU au folosit in urma cu ceva timp  scenariul unui cutremur major si au ajuns la concluzia ca un procent impresionant de 75% din populația țării ar avea de suferit în mod direct.

Capitala ar fi locul cu cele mai multe victime și daune.

În ipoteza unui cutremur major, totul ar fi la pământ. Multe spitale au risc seismic ridicat, la fel ca și multe dintre unitățile Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.

Echipamentele abia dacă funcționează în regim normal.

Daca ar fi suprasolicitate, există riscuri mari ca acestea să cedeze.

Si comunicarea ar avea de suferit pentru că telefonia mobilă este prima care se blochează, în asemenea situații.

Centrele care ar trebui să asigure buna coordonare și desfășurare în caz de criză ar fi grav avariate.

Astfel, în cazul unui cutremur major, fiecare român ar trebui să stie să se descurce singur iar tehnicile de supraviețuire ar trebui învățate independent, de fiecare în parte, pentru că programele naționale de pregătire a populației nu există.

In momente critice autoritatile anunţa remedierea situatiei.

Un exemplu concret de situatie dramatica este cel al Institutului C. C. Iliescu.

Cei 50.000 de bolnavi care trec anual pragul Institutului sunt în pericol.  La fel şi cei 600 de medici, asistente şi infirmiere care lucrează aici. Clădirea este încadrată în grupa 2 de risc seismic şi la următorul mare cutremur se poate prăbuşi peste ei.

Promisiunile au fost că în curtea instituţiei va fi construită prin parteneriat public privat o nouă unitate medicală. Nu s-a realizat absolut nimic.

Intrebat despre remedierea situatiei, fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, declara fara nicio apasare ca “Nu există norme, nu există bază legală pentru parteneriatele public private şi la momentul ăsta nu am nicio chestiune concretă”.

Dar nici interes sau vreo initiativa din partea acestuia nu am vazut.

In replica, un alt  fost ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spunea: “Nu avem nevoie de o lege a parteneriatelor publice private, există legislaţie pentru concesiuni şi există legea achiziţiilor publice, iar domnul Bodog ar putea să înceapă să întrebe în minister ce documente există în loc să spună tot timpul că nu poate decide”.

Aproximativ o treime din spitalele din România funcţionează în clădiri care se pot prăbuşi la cutremur.

Multe dintre spitalele din România funcţionează în clădiri care sunt încadrate în categoriile 1 sau 2 de risc seismic.

Un cutremur major ar pune la grea încercare sistemul de sănătate românesc. Mai exact, un seism de şapte pe Richter cu epicentrul în Vrancea ar face ravagii: conform expertilor, 6.500 de persoane şi-ar pierde viaţa şi alte 10.000 ar fi rănite. In aceste condiţii morţii nu ar avea unde să fie duşi, iar răniţii de cine şi cu ce să fie trataţi.

Lipsurile majore cu care se confruntă spitalele i-ar condamna pe răniţi la şi mai multă suferinţă.

Mulţi dintre ei nu ar avea unde să fie internaţi din lipsă de spaţiu.

Studiile arată că în Bucureşti funcţionează 12 unităţi de primiri urgenţe, 10 destinate adulţilor şi alte două copiilor, rezervele de sânge sunt insuficiente, iar spitalele nu au stocuri de medicamente pentru calamităţi.

Răspunsul la cutremur ar pune o presiune majoră asupra serviciilor de urgenţă.

Numărul potenţialilor răniţi ar putea fi de patru ori mai mare decât numărul intervenţiilor medicale obşinuite pe care ambulanţa sau unităţile de primiri urgenţe le au într-o zi.

La baza acestei concluzii lor stau simulările făcute de seismologi în ultimii ani.

Dintr-un număr cuprins între 3.000 şi 10.000 de persoane ranite care ar avea nevoie de îngrijiri medicale, ar necesita spitalizare aproximativ 4.000. Problema este ca  ar avea nevoie de intervenţii chiar în secţiile cele mai supraaglomerate: chirurgia generală, ortopedia, microchirugia constructivă şi reparatorie şi medicina internă.

Pe de altă parte, un punct sensibil îl reprezintă şi faptul că echipamentele din dotarea spitalelor nu sunt bine fixate în pardoseli, iar la un cutremur acestea ar putea fi primele distruse.

Pe langa acestea, trebuie luată în calcul şi lipsa de personal medical. O variantă ar fi ca în caz de cutremur să se ia în calcul mobilizarea personalului sanitar din spitalele de lângă Bucureşti, dar şi transferul pacienţilor către unităţi sanitare din teritoriu.

Un  rol esenţial pentru scoaterea celor prinşi sub dărămături îl vor avea noile echipamente de căutare – salvare urbană achiziţionate de Ministerul Afacerilor Interne.

Din tara ar urma să fie adus şi sângele necesar transfuziilor. Asta pentru că în România există 10 Centre Regionale de Transfuzii Sanguine dar, desi  fiecare dispune de un stoc pentru situaţii de urgenţă, acestea sunt prea mici comparativ cu nevoia pe care o presupune un seism.

Nici cu stocul de medicamente pentru situaţii de urgenţă nu stăm mai bine.

Mai exact, conform studiului Alert, doar 10% din rezerva de medicamente şi materiale sanitare e pusă deoparte pentru astfel de calamităţi.

Astfel că activarea mecanismului de protecţie civilă trebuie să fie o prioritate pentru autorităţi.

Capitala nu este pregătită nici din punct de vedere al numărului de morgi din spitale.

Acestea sunt de patru ori mai puţine decât numărul potenţialelor persoane decedate în urma unui seism puternic, subliniază simulările făcute până acum.

Scenariul este unul  sumbru. Alte sute de clădiri fragile din București care se pot prăbuşi la primul cutremur vor bloca drumul ambulanţelor şi al pompierilor către victimele prinse sub dărâmături.

După incendiul de la clubul Colectiv, autorităţile au obligat fiecare spital să implementeze câte un plan alb de intervenţie. Adică, în cazul unui accident colectiv, fiecare medic şi angajat al spitalului să ştie ce are de făcut. Astăzi, toate spitalele de urgenţă din ţară au planul alb. Pe hârtie, cel putin.

Conducerea spitalelor ar trebui să testeze în fiecare an planul alb prin simularea unei urgenţe reale.

Ministerul Sanatatii salvează cu promisiuni. Sau cu incertitudini. De multa vreme, de cele mai multe ori.

Actualul ministru, Sorina Pintea, intrebat despre situatia licitatiei pentru ambulante pentru Serviciile de Ambulanta, pentru ca acestea sunt primele la care Ministerul Sanatatii face apel, ne-a trimis elegant, in cladirea de alaturi, la Ministerul de Interne.

Intrebata despre fondurile alocate acestor Servicii, a raspuns simplu si nevinovat, printr-o ridicare din umeri: “nu stiu…”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns