Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 23 martie

CINEMA

* Din programul de astăzi al Festivalului One World Romania.

˟ La Cinema Elvira Popescu puteţi viziona:

– de la ora 16:30, „Asalt la ceruri”, film de montaj structurat ca o partitură muzicală în trei părţi, făcut de Francesco Munzi exclusiv din imagini de arhivă – unele fabuloase şi stilizate, altele dure şi dificil de privit – ce încearcă să reconstituie aşa-zişii „ani de plumb” ai Italiei, un deceniu care, în urma protestelor din 1968, a insuflat un spirit optimist şi utopic în conflictul neterminat dintre dreapta fascistoidă şi stânga italiană, când anarhistă, când idealistă;

– de la ora 18:30, în prezenţa protagoniştilor Karel Kovanda şi Monika MacDonagh-Pajerová, „Revoltele studenţilor cehi”, diptic documentar realizat de Olga Sommerová în anticiparea aniversării, prezentând primăvara de la Praga din interior, prin detalii oferite de cei care au participat la ea şi au construit-o, de fapt;

– de la ora  21:30, „Într-un prezent intens”, film excepţional despre trecerea timpului, vremelnicia perfecţiunii şi intensitatea tinereţii, ce a pornit de la filmările de amator făcute de mama regizorului João Moreira Salles în timpul unei vizite în China în 1968, acelaşi an în care în Franţa mişcările studenţeşti reclamă maoismul ca religie a egalităţii, în Cehoslovacia primăvara dezgheaţă puţin monolitul stalinist, iar Brazilia este în plină solidificare a dictaturii militare.

˟ La Cinemateca Union se reiau:

– de la ora 18:30, „Din adâncuri”, o comedie melancolică impresionistă de Pietro Pasquetti şi Silvia Jop (prezenţi la proiecţie), filmată cu graţie estetică şi multă chibzuinţă etică despre Messina, un oraş sicilian care este mereu construit pe ruinele dezastrului;

– de la ora 21:00, „O constelaţie îndepărtată”, filmul de debut al regizoarei Shevaun Mizrahi, unul profund neliniştitor care, în vreme ce observă timpul coborând în trupurile care alunecă spre moarte, ne aminteşte, cu un fior tarkovskian, de frumuseţea şi poezia vieţii, văzută la trecut sau la viitor.

˟ La Cinema Muzeul Ţăranului rulează:

– de la ora 18:30, în prezenţa regizoarei olandeze Jessica Gorter, „Suflet roşu”, în care interviul, observaţia şi imaginea de arhivă sunt combinate pentru a fora în adâncurile Rusiei de astăzi, bolnavă de uitare şi sfâşiată de contradicţii;

– de la ora 21:00, „Întoarcerea preşedintelui în Madagascar”, film al regizoarei Lotte Mik-Meyer desfăşurat pe parcursul a cinci ani, documentând fragilitatea unei democraţii prinse la intersecţia unor interese neo-coloniale ce preferă să acorde sprijin unui conducător maleabil, care să le permită să-şi păstreze monopolul, şi nu exilatului preşedinte Ravalomanana, care vrea să deschidă ţara către exterior, crescându-i astfel autonomia economică.

˟ La Sala Arcelor a ArCuB – Hanul Gabroveni, de la ora 19:00 rulează, în prezenţa regizoarei Monika Grassl, „Fetele nu zboară”, film construit doar aparent ca o poveste inspiraţională despre un ONG care ajută populaţia autohtonă din Ghama, aducând însă clar la suprafaţă, dar fără ostentaţie, curente familiare din istoria nu suficient de îndepărtată a colonialismului european: paternalismul, rasismul reflexiv şi misoginismul insidios.

˟ La Cinemateca Eforie, de la ora 20:00 are loc premiera naţională a filmului „Licu, o poveste românească”, portretul unui pensionar nonagenar şarmant, cu darul vorbirii şi cu o şăgălnicie caldă, neatinsă de cinismul timpului, realizat într-un alb-negru extrem de cinematografic, ce ridică banalitatea istoriei la rang de artă, de către Ana Dumitrescu, care va fi prezentă la proiecţie împreună cu protagonistul.

MUZICĂ

* Cele două concerte ale Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din această săptămână sunt dirijate de Misha Katz şi dedicate maestrului Dan Grigore, la împlinirea a 60 de ani de activitate şi 75 de ani de viaţă. Al doilea începe astă-seară, de la ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român şi are în program: Uvertura operei „Ruslan şi Ludmila” de Mihail Glinka; „Vocaliză” şi Concertul nr. 2, pentru pian şi orchestră, în do minor, de Serghei Rahmaninov; Suita „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski.

* Tot de la ora 19:00, la Sala Radio, Orchestra Naţională Radio susţine concertul săptămânal sub bagheta dirijorului american Philip Mann şi avându-l ca solist pe pianistul Horia Mihail. Uvertura Carnaval, op. 92, de A. Dvořák, deschide programul serii, urmată de Concertul nr. 2 în sol minor pentru pian şi orchestră, op. 22, de C. Saint-Saëns, şi de lucrarea Tablouri dintr-o expoziţie, de Musorgski-Ravel.

* Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la o „Seară de muzică albanezo-română”, ce începe de la ora 18:30, la Palatul Suţu. Cu: Arlinda Morava, soprano (albaneză), violonista Andreea Ştefănescu şi Bucharest Ladies Cvintet. Invitaţi speciali: dr. Adrian Majuru – manager al acestui Muzeu şi actorii Irina Movilă şi Marius Bodochi .Cu participarea tinerilor artişti: Korada Vako, Ana Dimitra Dumitrescu, Andrei Claudiu Ştefănescu, Paolo-Alfredo Iancu, Mihai Geambaşu, Andri Molla şi Ledia Musat (traducător).

* Viţa de Vie lansează un nou single cu videoclip, extras de pe partea a doua a albumului Şase/ Şase, Şase(-),în cadrul unui concert susţinut de la ora 19:00, în Fratelli Studios.

* Concertul „Tandreţuri pentru femei cu cei patru corifei”, în care se reunesc, după cincisprezece ani de la premieră, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Alexandru Andrieş şi Mircea Vintilă şi care are loc de la ora 19:30 la Circul Metropolitan Bucureşti (fostul Circ & Varieté Globus) este sold out.

* Am Fost La Munte şi Mi-a Plăcut susţine un concert în Control Club, deschis, de la ora 20:00, de altă trupă de post-rock foarte promiţătoare: SONYA din Budapesta.

* Tot de la ora 20:00, în Green Hours cântă Sophie de Quay & The WaveGuards din Elveţia.

* Back To Swing este concertul dat de Marius Mihalache Band, de la ora 21:00 în Clubul Ţăranului.

* De la ora 22:00, în Clubul Fabrica începe cea de-a II-a ediţie a Bass Challenge, un concept pornit din dorinţa de a oferi un spaţiu de manifestare artiştilor talentaţi aflaţi la început de drum şi nu numai, ce doreşte să aducă în prim plan un sunet fresh şi actual. Invitat special: Grid. Line-up (în ordine alfabetică): Nigel, Scatterbrain, Soleil, Vulpe & Mad Sam.

* Feli cântă, de la ora 22:30, în Hard Rock Café.

SPECTACOLE

* De la ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti are loc o reprezentaţie în limba italiană cu „Don Giovanni”, de W.A. Mozart, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea. În distribuţie: Daniel Pop, Iustinian Zetea, Simona Neagu, Crina Zancu, Andrei Lazăr, Mihaela Işpan, Daniel Filipescu, Florin Ganea. Dirijor: Adrian Morar.

* Două spectacole de improvizaţie sunt programate deseară:

– de la ora 20:00, Urban Impro cu Mihaela Georgescu, Bratu Andrei, Andrei Ţifrea, Codreanu Dan, Dan Miron, Dragoş Alexandroaiei, Valentin Hurdubaie şi Vlad Pasencu (pian), în True Club;

– de la ora 21:00, Improv show cu Trupa Obligo, în Restaurantul Cabana.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns