UPDATE: Proteste în fața Ministerului de Interne

UPDATE: Protestatarii au ajuns în Piața Victoriei. Peste 5.000 de oameni protestează în fața Guvernului.

————————–

Polițiștii și angajații din penitenciare au ieșit în stradă.

Peste 1.000 de persoane protestează în fața Ministerului de Interne.

Polițiștii sunt nemulțumiți de salarizare și de deficitul de personal.

La rândul lor, angajații din penitenciare cer o salarizare echitabilă, condiții de lucru mai bune și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader.

În jurul orei 12.00, oamenii vor pleca în marș spre Piața Victoriei.

Protestul va continua până la ora 16.00.

Ministerul de Interne susține că face demersuri pentru a asigura un nivel de salarizare adecvat pentru angajați.

Potrivit MAI, legea salarizării bugetare prevede o creștere a salariilor etapizat, până în anul 2022.

Reprezentanții ministerului susțin că polițiștii au beneficiat de măriri salariale în ultimul an.

În plus, de luna viitoare, polițiștilor li se vor plăti orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii.

De asemenea, anul acesta se vor cumpăra autoturisme și autospeciale în valoare de 120 de milioane de lei și se vor reabilita mai multe sedii de poliție.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns