VIDEO: Gabriela Elena Airinei și Cristian Airinei au ajuns În Comunitate

Invitații emisiunii “În Comunitate” au fost Gabriela Elena Airinei și Cristian Airinei, care ne-au prezentat proiectul lor de suflet, “Da și eu pot”, dedicat celor care au diabet și, mai ales copiilor care sunt în această situație. Aceștia vor să demonstreze că pasiunea pentru sport și drumeții nu poate fi oprită de o problemă de sănătate.

Aflat la a doua ediție, proiectul “Da și eu pot” intră în “Carpathian Tour”, adică participanții vor străbate pe bicicletă următorul traseu: București, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Cluj Napoca, Bistrița, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Sfântul Gheorghe.

În același timp, Gabriela și Cristian doresc să îi încurajeze pe cei care au diabet să facă sport, dar să nu uite să folosească aplicațiile noi și dispozitivele electronice care monitorizează glicemia.

Anul acesta, Gabriela și Cristian vor să se adreseze mai ales părinților care au copii cu diabet și pe care adesea nu îi lasă să facă sport din mai multe motive, de la scăderea și creșterea glicemiei și până la teama ca aceștia să nu se rănească.

Plecarea în acest tur va avea loc în dată de 7 iulie din București.

Vezi aici arhiva emisiunii În Comunitate!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns