Laboratorul spaţial chinez Tiangong-1 s-a dezintegrat deasupra Pacificului de Sud

Laboratorul spaţial chinez, aşteptat de câteva zile să cadă pe Pământ, a reintrat în atmosferă în cursul nopţii. Acesta s-a dezintegrat aproape total undeva deasupra Pacificului de Sud – au anunţat cercetătorii de la Beijing.

Modulul spaţial, care nu mai răspundea la comenzi din 2016, a reintrat în atmosferă puţin mai devreme decât au prevăzut specialiştii. 13 agenţii spaţiale au urmărit traiectoria obiectului în jurul Globului.

Staţia spaţială chineză nu mai putea fi controlată şi plutea în derivă de doi ani.

Staţia spaţială dezafectată avea o greutate de opt tone, însă prăbuşirea ei nu prezenta riscul de a produce pagube materiale, au anunţat autorităţile chineze, care au promis pământenilor că vor asista la un spectacol „splendid”, asemănător unei „ploi de stele”.

Laboratorul spaţial chinez a fost plasat pe orbită în septembrie 2011. Tiangong-1 ar fi trebuit să efectueze o intrare controlată în atmosfera terestră, însă a încetat să funcţioneze în martie 2016, generând îngrijorări legate de „prăbuşirea” sa pe Terra.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns