Avioanele mari nu mai pot ateriza pe Aeroportul Otopeni

Foto: newsair.ro

Autoritatea Civilă a cerut aeroportului să nu mai permită aterizarea și decolarea avioanelor de categorie D, E și F. Aici sunt incluse toate aparatele mai mari decât Boeing 757 şi Airbus A 300.

De vină ar fi problemele legate de starea pistelor și a căilor de rulare, probleme semnalate de foarte multe ori în ultima perioadă.

Ministerul Transporturilor a anunțat că ambele piste ale aeroportului Otopeni vor intra în reparații. Pentru platforma 1 și pentru căile de rulare, lucrările vor începe peste o săptămână.

Recent, asociația Pro Infrastructura a dezvăluit că o aeronavă de mari dimensiuni a rupt o bucată din calea de rulare, provocând închiderea de urgență a pistei.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Nationale Aeroporturi București, Valentin Iordache a declarat că suprafața de rulare a pistei a fost înlocuita în proporție de 80%.

Inclusiv directorul TAROM s-a plâns de calitatea pistelor și a căilor de rulare de la Otopeni. Potrivit acestuia, gropile din pistă taie roțile avioanelor, iar compania e nevoită să le schimbe uneori chiar de cinci-șase ori mai des decât ar trebui.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns