“Să îi învățăm pe copii să gândească” sau cum să deveniți părinți relaxați

O carte pe care nu ar trebui să o lăsăți necitită, mai ales dacă aveți copii și vă faceți griji pentru ei, cum se vor descurca în viitor sau dacă lucrați cu copiii și uneori simțiți că nu mai știți cum să vă faceți înțeleși de ei, ei bine, o astfel de carte este “Să îi învățăm pe copii să gândească”, scrisă de Darlene Sweetland și Ron Stolberg și apărută în traducere românească la editura Trei.

Autorii acestei cărți, doi psihologi clinicieni cu o vastă experiență în lucrul cu copiii și adolescenții dar și cu părinții acestora, pornesc de la situații pe care părinții dar și bunicii le întâlnesc foarte des. Și cred că vă sunt cunoscute replicile:

„Tată, toți colegii mei au iPad, trebuie să-mi iei și mie unul!”, „Mamă, profu’ de istorie mi-a dat un 8 și nu-mi mai iese media pentru liceu, vorbește tu cu el!”. Majoritatea părinţilor cedează în faţa lor, cad într-una din cele cinci capcane prezentate de autorii acestei cărţi și cumpără, rezolvă conflicte, fac teme, îşi asumă probleme care nu le aparţin. Însă, dacă gratificarea imediată pare să aducă beneficii aici și acum, pe termen lung ea generează nerăbdare, neajutorare, și, în cele din urmă, inadaptare.

Obişnuinţa de a gândi, de a ieşi singur din situaţii dificile, încrederea în sine, iniţiativa, flexibilitatea, se capătă, însă, prin exerciţiu, prin încercare și eroare. Cu exemple și sfaturi practice, cu un mod de adresare direct și prietenos, cartea de faţă vă învață cum să recunoașteţi și să evitaţi capcanele pentru părinţi și cum să vă susţineţi copiii fără a interveni direct.

Darlene Sweetland și Ron Stolberg îi învață toate acestea pe cititori, sistematic pornind de la capcanele pentru părinți, ce oportunități se ratează atunci când părinții le sar în ajutor copiilor și până la problemele cu tehnologia și de ce sunt atât de tentante alcoolul, drogurile și multe altele.

Cartea nu o să vă schimbe relația cu copilul dumneavoastră dar o să vă dea câteva soluții pentru situațiile ce par insurmontabile, ceea ce vă va face să nu o lăsăți din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns