La Vorbitor și alte promoționale

Sunt doar într-o anumită (mică) măsură de acord cu “tot românul s-a născut poet”. Românul s-a născut cu abilitatea de a versifica. Dar dacă această abilitate de a alcătui versuri ne oferă definiția unui poet, înseamnă că pe Facebook colcăie literații, pentru că lucrează cu literele.

Nu știu dacă au scris sau nu criticii literari despre “La Vorbitor și alte promoționale”, cartea de poezii a Mihaelei Ioniță. Dacă au scris, ce-or fi scris? Că Nichita și-a pus amprenta? Amprenta cărui deget? Cel mic de la mâna dreaptă, ăla care se dezice de celelalte atunci când mâna apucă ceașca de cafea? Degetul mare cu care ne semnăm? Mijlociul cu care ne manifestăm emoțiile? Care din ele? Aaaa, e la figurat? Bine.

Am citit și eu cartea. Iar acum sunt prins la mijloc, între două femei. Mă simt bine, strivit așa. Pe una o cheamă Mihaela Ioniță, ca tot românul nu s-a născut ziarist, dar ea chiar a învățat să fie, realizează emisiuni la Radio și își spune zilnic numele cu voce tare. Pe cealaltă o cheamă Mihaela Ioniță, s-a născut poetă și din 2012, de când i-a apărut cartea, refuză să mai scoată vreun cuvânt. Tace mâlc.

Să fie sănătoasă.

O să tac și eu, la rândul meu și nu o să-i critic poeziile. Dar să știți că Mihaela Ioniță mi-a cumpărat această tăcere cu un dar, pentru că, fără să știe măcar, mi-a dat doar mie una dintre poeziile din cartea ei. Cred că a mai dăruit această poezie și altor oameni, doar lor, dar nu mă deranjează acest lucru.

Bunicii mele

Frunzele cad pe un câmp undeva
și-n somn se scutură merii
O casă-și toarce undeva fuiorul tăcerii
mi-e dor de o joacă, de multe mi-e dor
Mă mângâie-n somn, tâmpla-i căruntă
odată cu ea, murit-a o Sfântă
Un cântec de leagăn să-i spun, să-l asculte
Să doarmă frumos și-n moarte viseze.
Bunica mea moartă, nu-ți pese
va trece și moartea, va trece…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns