Comedia amară Aniversarea de Olga Delia Mateescu, în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia cu public în avanpremieră a spectacolului Aniversarea de Olga Delia Mateescu joi, 12 aprilie, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (str. Nicolae Creţulescu nr. 8). Adaptarea radiofonică şi regia artistică a producţiei e semnată de Cezarina Udrescu. Intrarea e liberă.

Premiera va fi difuzată marţi, 17 aprilie, ora 20:00, la Radio România Cultural.

Apreciată actriţă de teatru şi film Olga Delia Mateescu este autoarea piesei Aniversarea (2009), o monodramă pentru o actriţă în jurul căreia gravitează câteva personaje absente – familia, prietenii, apropiaţii, pe care îi aşteaptă la petrecerea de ziua ei. Pregătirea mesei festive e bruiată de numeroasele telefoane care amână sau scuză întârzierea invitaţilor. Astfel, la capătul serii petrecute de una singură, personajul Otilia Nemţeanu, fostă celebritate a sportului naţional, ne oferă o privire sceptică asupra vieţii de familie, a superficialităţii relaţiilor sociale, a solitudinii înţelese ca singura certitudine a maturităţii târzii. Piesa e o comedie amară presărată cu observaţii critice la adresa societăţii româneşti, aplicate vieţii bucureştene şi neajunsurilor marelui oraş.

Regizoarea Cezarina Udrescu, autoare şi a adaptării radiofonice, scoate piesa din zona comediei lejere şi subliniază sonor finalul care deraiază într-o situaţie absurdă ce sugerează coşmarul cotidian pe care doar visul îl poate readuce la normalitate. În producţia radiofonică de acum, rolul principal este interpretat cu aplomb şi umor de autoare, actriţa Olga Delia Mateescu. Personajul Otiliei Nemţeanu capătă viaţă, reliefată din pasta sonoră a vocilor personajelor absente ce se succed de-a lungul serii în avalanşa telefoanelor. Comunicarea e trădată de inconsistenţa dialogurilor, cărora personajul principal încearcă cu disperare să le confere căldura relaţiilor netrucate de convenţii, validate de sentimente umane sincere

Olga Delia Mateescu este doctor în Istoria Teatrului (1999), societară de onoare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a UNITER. Dublu licenţiată – filologie în limbi romanice şi clasice a Universităţii Bucureşti, Olga Delia Mateescu se dedică dramaturgiei după 1990, când scrie şi publică teatru în volume de autor sau în antologii colective. Câştigă Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 1996, cu Capricii, piesă publicată în 1997. Vasta sa experienţă de peste 30 de ani pe scena Naţionalului bucureştean e fructificată în proza scrută, iar piesele sale de teatru sunt scrise cu un real simţ al dialogului, cu umor şi un vitalitate.

În distribuţie: Olga Delia Mateescu, Constantin Cojocaru, Mircea Constantinescu, Mihai Niculescu, Silviu Biriş, Costas Mincu, Anca-Elena Munteanu, Ciprian Cojenel.

Regia de montaj: Radu Verdeş, Mirela Anton, Bogdan Golovei, Monica Wilhelm, Dana Lupu, Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Mădălin Cristescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns