Vino să joci handbal în Sectorul 6

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 şi Administraţia Școlilor Sector 6, sprijină proiectul sportiv “Handbal în Sectorul 6 – Salt spre performanță”, demarat de Clubul Sportiv Fortuna.
Meciurile de handbal se desfășoară în fiecare sâmbătă, între orele 9.00 – 13.00, în sala de sport a Liceului “Antim Ivireanu” sau în alte săli de sport din județul Ilfov și București.
 „Sectorul 6 are tradiție în sport, de aici a pornit campioana Cristina Neagu, la fel și sportivul Nana Falemi cu care organizăm Cupa Intercartiere la fotbal. Mă gândesc serios să organizăm Cupa Intercartiere la handbal”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.
Handbal în Sectorul 6 – Salt spre performanță” promovează sportul ca factor de dezvoltare, menținere și îmbunătățire a sănătății și condiției fizice, ca posibilitate de integrare socială a fiecărui copil prin exercițiul fizic practicat și al autodisciplinei.
Proiectul a început în luna octombrie 2017 și are înscriși peste 120 de copii.
Copiii provin din școli de pe raza Sectorului 6, iar unitățile de învățământ unde aceștia se antrenează sunt: Liceul Tehnologic ”Sf. Antim Ivireanu”, Școala Gimnazială nr. 157 ”Ion Dumitriu”, Școala Gimnazială nr. 310 ”Regele Mihai I” și Școala Gimnazială ”Adrian Păunescu”. 
Sursa: Primăria Sector 6, Biroul de Presă
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns