Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 17 aprilie

CINEMA

* De astăzi până Duminică 22 aprilie, în mai multe locaţii se desfăşoară „European Film Week of the Invisible Roma”. Astăzi sunt programate două proiecţii simultane, ce încep de la ora 19:00 astfel:

– la Cinemateca Union, documentarul portughez „Taraf, trei povestiri şi o baladă” de Luciana Fina şi Olga Ramos, urmat de o sesiune de Q&A cu Mircea Ursan – preşedinte NGO Carusel, moderată de Cătălina Olteanu – coordonator de proiecte la Agenţia Împreună;

– la Cinema Elvira Popescu, drama „Geronimo”, realizată în 2014 de celebrul cineast de etnie romă Tony Gatlif, în care Céline Sallette interpretează personajul titular, o tânăra educatoare socială, care încearcă să aplaneze tensiunile, inclusiv pe cele cu caracter etnic, dintre tinerii cartierului St Pierre al unui oraş din sudul Franţei.

* La Cinemateca Union, de la ora 17:00 are loc încă una dintre rarele proiecţii ale ultimului film conceput de regretatul cineast Radu Gabrea: drama „Pianul în ceaţă”, adaptare după romanul omonim ce încheie trilogia după scrierile lui Eginald Schlattner. În distribuţie: Harald Weiss, Ioana Bugarin.

* La Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 18:00 rulează documentarul „Comoara naivă”, premieră a acestei săptămâni în care cineastul Copel Moscu trasează portretul lui Ioan Măric, un personaj de prim rang în rândurile artiştilor naivi din România care, la 70 de ani, se hotărăşte să urmeze cursurile Universităţii de Artă din Iaşi, în calitate de student la secţia de Pedagogie a artei. Ceea ce face să-i fie contestată calitatea de artist naiv de către comunitatea creatorilor de astfel de lucrări.

* De la ora 19:00, la Cinemateca Eforie, în ciclul Istoria filmului universal în capodopere, rulează comedia – musical „Gigi”, regizată în 1958 de Vincente Minnelli, cu: Leslie Caron, Maurice Chevalier, Louis Jourdan.

* La Teatrul Evreiesc de Stat, de la aceeaşi oră 19:00, în cadrul programului pentru dreptate socială „Ticun Olam”, are loc proiecţia filmului „Valea Plângerii”, realizat în 2013 de Mihai Andrei Leaha, Andrei Crişan și Iulia Hossu, care documentează deportarea a peste 25 de mii de romi din România în lagărele din Transnistria, în anii 1942-1943.

* Tot de la ora 19:00, la Centrul de Teatru Educaţional Replika (Str. Lânăriei, nr. 93-95), are loc o proiecţie cu un film ce tratează tema alesă pentru această săptămână: „Poveşti de casă”. Este vorba de „Waiting for August”, film realizat în 2014 în Belgia de către Teodora Ana Mihai, ce spune povestea Georgianei, care, deşi n-a împlinit încă 15 ani, şi-a asumat rolul de mamă, îngrijitoare şi tutore pentru cei 6 fraţi şi surori cu care locuieşte împreună într-un apartament din Bacău. Pentru a plăti cheltuielile familiei, mama copiilor lucrează în Italia şi revine în România numai în luna august. Până atunci, vorbeşte pe Skype cu copiii, oferă sfaturi în caz de criză, trimite cadouri de Paşte, în vreme ce Georgiana încearcă să nu uite că trebuie să se pregătească şi pentru admiterea la liceu.

* Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8) organizează, de la ora 19:00, o dezbatere pornind de la cartea lui Claudiu Turcuş „Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc”. Alături de autor sunt invitaţi: Carmen Muşat şi Andrei Gorzo. Moderator: Vasile Ernu.

MUZICĂ

* În ambele săli ale Ateneului Român au loc deseară, de la ora 19:00, evenimente:

– la Sala Mare, pianista Mădălina Paşol susţine un recital având în program Sonata nr. 21, în Do – „Waldstein” şi „Sonata quasi una fantasia” nr. 14, în do diez de Ludwig van Beethoven, precum şi Sonata în si de Franz Liszt; Recitalul va fi urmat de lansarea compact-discului pianistei Mădălina Paşol intitulat „Liszt-Schumann”;

– la sala mică, în cadrul Stagiunii de marţi seara, Trio Equilibrium (format din Ioana Valentina Cojuharov, Marta-Claudia Tudor şi Mădălina Chiriac) susţine un recital de pian la 6 mâini, având în program lucrări de Henri Ravina, Carl Czerny, Eugen Doga, Maarten Smit, Serghei Rahmaninov şi Henri Hausser.

* InFusion Trió – având în componenţă pe tinerii muzicieni de formaţie clasică Farkas Izsák la vioară electronică, Simkó-Várnagy Mihály la violoncel electronic şi Weisz Nándor la percuţie electronică – susţine un concert, de la ora 19:00, la Institutul Balassi.

* Trupa Sasha’s Uncles dă un concert, de la ora 21:00, în Expirat Club – Halele Carol, avându-l ca invitat pe Doru Trăşcău, lead singer al The Mono Jacks.

* Tourette Roulette sărbătoreşte 3 ani de la debutul lor pe scena Sălii Berlin, printr-un concert pe care-l susţin de la ora 22:00, tot în Control Club.

* Loredana revine în Berăria H pentru un show extraordinar alături de Banda Agurida, începând de la ora 22:15.

ALTE EVENIMENTE

* La Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8), de la ora 18:00 începe conferinţa „Starea romanului poliţist românesc şi de pe alte meridiane”, susţinută de scriitorul George Arion. Invitaţi: Caius Dobrescu şi Oana Stoica-Mujea. Conferinţa este urmată de spectacolul „Amintiri din livada cu meri”, thriller-comedie după piesa omonimă de George Arion, regizată de Daniel Niţoi şi interpretată de Eugen Cristea şi Cristina Deleanu.

* Muzeul Naţional Cotroceni organizează, de la ora 18:30, în Salonul Cerchez, conferinţa „Şcoala de trecut – educaţie nouă, teme de când lumea”, un proiect al Comunităţii România Tradiţiilor Creative, în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural.

* La Librăria Sophia, de la ora 18:00 are loc prezentarea volumului „Sfintele Taine. Pecete adevărată a deplinei comuniuni”, de părintele Iulian Naroş. Alături de autor va vorbi părintele conf. dr. Petre Comşa, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Târgovişte, preot slujitor la Parohia Sf. Ilie Grant din Bucureşti.

* Cafeneaua critică revine cu o evocare, de la ora 19:00, a faimosului Cenaclu de Luni, la sediul acestuia: Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, unde sunt invitaţi foştii „lunedişti” de altădată şi „cafegiii” de azi. Evenimentul include un „tur ghidat” al clădirii, cu popasuri în încăperile în care s-au ţinut şedinţele cenaclului, între 1977 şi 1983, cu amintiri, reconstituiri de atmosferă, poezii „lunediste” recitite / recitate, nostalgie şi bună-dispoziţie (amestecate)! Un fel de „excursie cu clasa”, la locul faptei! „Ghid turistic”: Ion Bogdan Lefter.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns