Simona Halep are gânduri mari în Fed Cup

Ajunsă mai devreme la Cluj pentru a se acomoda cu zgura din Sala Polivalentă, Simona Halep crede în forţa echipei de Fed Cup a României, în perspectiva meciului cu reprezentativa Elveţiei.
Ea a declarat în faţa celor care au întâmpinat-o la sosirea în capitala din inima Ardealului, că se simte bine şi că este dornică să joace şi să aducă două puncte pentru echipa noastră. Eleva lui Darren Cahill a mai spus că naţionala României are valoare şi că împreună cu celelalte fete ne putem califica în Grupa Principală, acolo unde putem merge mai departe, până în finală şi chiar să o câştigăm. ,,Sper ca revenirea mea să fie bună, să-mi câştig meciurile şi să câştigăm partida. E un meci cu emoţii, dar va fi frumos. Suntem o ţară cu jucătoare foarte puternice, cu o echipă foarte bună. Toate jucăm la nivel înalt şi sper să arătăm asta şi la Fed Cup. Eu cred că avem şanse să câştigăm competiţia, însă nu e uşor. Obiectivul nostru este să mergem spre finală”. a mai spus liderul mondial.
Meciul cu Elveţia se joacă la finalul acestei săptămâni pe 21 şi 22 aprilie, iar câştigătoarea va merge în Grupa Mondială. Antrenorul Florin Segărceanu le-a convocat în echipă pe cele mai valoroase şi mai în formă jucătoare ale momentului: Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (34 WTA), Irina Begu (38 WTA) şi în premieră pe Mihaela Buzărnescu (40 WTA). De partea cealaltă reprezentativa elveţiei, nu poate conta pe cea mai în formă jucătoare a lor Belinda Bencic (71 WTA), care nu s-a refăcut după o accidentare la picior. Totuşi antrenorul din Ţara Cantoanelor, Heinz Gunthardt, mizează pe Timea Bacsinszky (46 WTA), Viktorija Golubic (107 WTA), Jil Teichmann (136 WTA) şi pe veterana Patty Schnyder (39 de ani, 149 WTA), convocată în ultimul moment.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns