Noaptea Muzeelor revine și nu trebuie ratată!!!

Odată cu lăsarea serii, începe forfota prin București!

Astăzi va fi mai aglomerat ca niciodată…este Noaptea Muzeelor, iar accesul vizitatorilor la multe instituţii culturale va fi gratuit.

Bucureștenii pot veni, începând cu ora 18.00, la toate sediile Muzeului Municipiului București.

Muzeul Naţional de Artă al României dă startul sezonului estival cu o ofertă variată de expoziţii temporare şi ateliere creative pentru toate vârstele.

Muzeul Naţional de Istorie a României îşi deschide porţile pentru a primi vizitatorii, pe care-i aşteaptă cu ateliere, momente de reconstituire istorică şi militară, un concert extraordinar şi o vânătoare virtuală de simboluri strămoşeşti.

Muzeul Naţional „George Enescu” va fi deschis între orele 18.00 şi 00.30, timp în care vor avea loc recitaluri de muzică clasică, un concert de chitară, un concert de percuţie, un concert de muzică fusion, dar şi un recital de vioară susţinut de Ştefan Şimonca Opriţa, care va cânta pe una dintre viorile preferate de George Enescu.

La Muzeul Naţional de Geologie va putea fi vizitată expoziţia permanentă a muzeului, precum şi o expoziţie cu informaţii despre cutremure, realizată în colaborare cu Institutul Naţional de Fizică a Pământului.

Toate cele opt muzee din structura Muzeului Municipiului Bucureşti sunt deschise pentru public. La Palatul Suţu, din program fac parte reconstituiri istorice, statui vivante şi un concert, iar la Casa Filipescu Cesianu, dincolo de expoziţii, bucureştenii vor putea urmări spectacole susţinute de actorii Marius Bodochi şi Irina Movilă, dar şi de muzicienii Cristian Soleanu şi Constantin Urziceanu.

Muzeul ” Grigore Antipa”  a pregătit o serie de activităţi care includ expoziţii temporare, dar şi proiecţii de filme documentare, colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea muzeului, precum şi alte surprize care vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii’.

Muzeul Ţăranului Român va fi deschis între orele 18.00 şi 1.00, oferind publicului o expoziţie temporară de fotografie, filme documentare şi poveşti etnologice.

Muzeul Naţional al Aviaţiei Române îşi invită prietenii la spectacol pe legendarul aerodrom Pipera – concerte de muzică pop-rock live, teatru de comedie, proiecţii video, expoziţii ale paraşutiştilor, aviatorilor, militarilor, expoziţii de machete şi fotografii.

Nu vor lipsi tururile ghidate, dar şi un program de muzică instrumentală şi vocal-instrumentală, o piesă de teatru, precum şi o tombolă cu premii la Cimitirul Bellu.

Totodată, pot fi vizitate muzeele Micul Paris, Muzeul parfumului, Muzeul antreprenoriatului, Muzeul kitsch-ului şi Muzeul colecţiilor de maşini Ţiriac.

De Noaptea Muzeelor, RATB pune la dispoziția călătorilor linii cu orar prelungit.

Autobuzele liniei 362 vor circula între orele 19.00 și 4.00.

De asemenea, preluarea călătorilor se va face și cu ajutorul liniilor de noapte care trec prin zona centrală a Capitalei.

*** Angajații din muzee protestează înainte de Noaptea Muzeelor.
Slariații vor picheta, astăzi de la ora 11.00, sediul Ministerului Culturii.
Ei sunt nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns