Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 13 iunie

CINEMA

* Programul de astăzi al Bucharest International Film Festival (BIFF 2018).

˟ La Cinemateca Union rulează:

– de la ora 17:00, scurtmetraje din secţiunea competiţională;

– de la ora 19:30, comedia dramatică „Leisure seeker”, regizată anul trecut de Paolo Virzi, avându-i în distribuţie pe: Helen Mirren şi Donald Sutherland.

˟ La Cinema Elvira Popescu, sunt proiectate 3 filme din cadrul competiţiei de lung-metraje:

– de la ora 17:00, documentarul „Ouăle lui Tarzan” de Alexandru Solomon;

– de la ora 19:00, drama „Pájaros de verano / Birds of Passage”, regizată de Cristina Gallego şi Ciro Guerra, despre o familie de amero-indieni care se implică în războiul drogurilor din Columbia, ceea ce conduce la distrugerea acesteia şi a culturii sale;

– de la ora 21:30, drama „Svanurinn / Lebăda”, realizată de Ása Helga Hjörleifsdótirr, ce are ca personaj principal o fată capricioasă în vârstă de nouă ani trimisă la ţară să muncească şi să se maturizeze, dar se trezeşte, în schimb, adânc implicată într-o situaţie pe care cu greu o poate înţelege.

˟ La ArCuB – Hanul Gabroveni, de la ora 20:00 este proiectată, în cadrul secţiunii „Focus on Israel”, drama „The Cakemaker”, realizată de Ofir Raul Graizer.

˟ La Institutul Francez au loc:

– de la ora 17:00, dezbaterea „Evoluţia şi tendinţele cinematografiei româneşti” cu jurnalistul Bogdan Ficeac şi regizorul şi profesorul universitar Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN;

– de la ora 17:45, prezentarea documentarului „Războiul Regelui”, produs de John Florescu.

* La Cinemateca Eforie, de la ora 20:00, în ciclul Ziua marilor autori este proiectată drama „Rashômon”, adaptare după proze de Ryunousuke Akutagawa realizată în 1950 de cineastul Akira Kurosawa, cu: Toshiro Mifune, Machiko Kyo, Masayuki Mori, Takashi Shimura.

MUZICĂ

* Concertul săptămânal al Orchestrei de Cameră Radio, ce are loc de la ora 19:00, la Sala Radio, este dirijat de libanezul Toufic Maatouk şi are în program doar ampla lucrare „Messa da Requiem” de Gaetano Donizetti. Participă Corul Academic Radio şi soliştii: Micaela Mingheraş-Couture – soprană, Maria Jinga – mezzosoprană, Marco Ciaponi – tenor, Constantin Alexandru – bariton, Shady Torbey – bas.

* Tot de la ora 19:00, la sala mică a Ateneului Român începe recitalul cameral susţinut de Laura-Elena Şandru – vioară, Clementina Ciucu – pian şi invitaţii: Ana-Maria Limban – vioară, George-Adrian Goţa – violă, Camelia Ciobanu – violoncel. În program: Sonata pentru vioară şi pian de Claude Debussy; Sonata nr. 2, în fa, pentru pian şi vioară, op. 6 de George Enescu; Cvartetul nr. 3, în Re, op. 44, nr. 1 de Felix Mendelssohn şi Cvartetul nr. 8, în do minor, op. 110 de Dmitri Şostakovici.

* Andrzej Kowalski Quartet susţine un concert în Green Hours, de la ora 19:30.

* Alexu and The Voices Inside lansează albumul „Luminescence”, în cadrul unui concert în Expirat Club – Halele Carol, în deschiderea căruia, de la ora 20:00, cântă Ana Coman.

* La terasa Berăriei H, în cadrul Romanian Nights, Joy Band cântă muzică românească, după ora 20:00.

* De la 21:30, începe primul show cu Carla’s Dreams programat în această săptămână în Hard Rock Café.

* Mark Stam dă concert în The Vintage Pub, de la ora 22:00

SPECTACOLE

* Opera Naţională Bucureşti găzduieşte, de la ora 18:30, Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.

* În cadrul prăznuirii hramului Bisericii romano-catolice „Sf.Anton de Padova” (Str. Magnoliei, nr. 113-115) după celebrarea, de la ora 18:00, a unei Sfinte Liturghii cu binecuvântarea copiilor, a crinilor şi a pâinii, are loc un program artistic susţinut de Ansamblul artistic de copii şi tineret „Antonian” şi trupa creştină „Charisma”.

* De la ora 19:00, la sala Stere Popescu a Centrului Naţional al Dansului începe primul spectacol ce precede cea de-a 3-a ediţie a Contact Bucharest Festival. Se intitulează „Intimacies” şi este un performance susţinut de Alexandra Soshnicova şi Serghei Golovnea, coregrafia fiind concepută de Stephen Batts, fiind urmat de o discuţie cu artiştii.

EXPOZIŢII

* Vernisajul expoziţiei de fotografie „Peru prin ochii unui român”, organizat de ambasadorul Republicii Peru în România, Maria Eugenia Echeverria are loc, de la ora 18:30, la Galeria 15 Design – Hanul cu Tei din Centrul Vechi al Bucureştiului, unde rămâne deschisă publicului până în data de 29 iunie.

* Expoziţia „Vedute veneţiene din colecţia Intesa Sanpaolo” este vernisată, de la ora 18:30, la Muzeul Naţional de Artă al României.

* Expoziţia „Regina Maria – un veac de inspiraţie”, care are ca scop principal revalorizarea imaginii şi rolului jucat de Regina Maria în desăvârşirea Marii Uniri şi recrearea atmosferei de epocă, se va deschide de la ora 19:00, în cadrul salonului expoziţional Constantin Baraschi din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), unde poate fi vizionată până în data de 19 iunie, zilnic, între orele 10:00 – 19:00.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns