RĂZBOI în Ucraina! Rusia a cucerit malul vestic al râului Bahmutka!

arhiva

Rusia a cucerit malul vestic al râului Bahmutka, punând în pericol o rută-cheie de aprovizionare a trupelor ucrainene, în încercarea de a ocupa complet oraşul asediat Bahmut, epicentrul violenţelor de pe frontul din Ucraina, a anunţat vineri Ministerul Apărării britanic, citat de Reuters.

„Rusia a obţinut noi câştiguri şi a avansat, foarte probabil, spre centrul oraşului…Ruta-cheie de aprovizionare 0506 a Ucrainei la vest de oraş este probabil grav ameninţată”, a precizat ministerul pe Twitter, într-un buletin informativ pe care îl difuzează zilnic cu situaţia actualizată de pe frontul din Ucraina.

Luptele sunt în desfăşurare pe străzi, încercările inamicului de a încercui oraşul eşuează. Comandamentul nostru controlează pe deplin situaţia”, transmitea joi seara Andrii Iermak, consilierul principal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.