Nostradamus, acest colosal vizionar, care printre multe alte preziceri, ne-a lăsat moștenire și „leul tânăr îl va învinge pe cel bătrân”… Sau „lucrul pierdut este descoperit”… Sau „un om mare va fi doborât într-o zi de o lovitură nimicitoare”… Și să nu uităm de „două roci mari vor purta urmele mult timp”…
Din păcate pentru mine – pentru că pur și simplu nu pot pricepe absolut nimic din poezioarele lăsate posterității de sibila masculină numită Nostradamus – toate aceste „mărturii despre viitor” îmi par a fi doar niște stupizenii.
La fel de bine pot să scriu și eu pe diverse site-uri de socializare că „un zgomot puternic va fi auzit într-o zi de septembrie”, după care să aștept să pocnească ceva la începutul toamnei (să facă un șofer pană, să arunce un vecin faianța spartă la ghenă sau să trântească cineva ușa de la lift), după care să îmi iau o figură înțeleaptă pe care să o imortalizez într-un selfie ce va fi trimis tuturor prietenilor mei, însoțit de textul „eu am prezis acest lucru încă din vară…”
Vreți să aflați ce înseamnă cu adevărat să anticipezi viitorul? Citiți colecția de povestiri „Chrome”, de William Gibson. Omul acesta a scris „Johnny Mnemonic” în 1981, an în care de abia apăruse primul IBM PC, dispozitiv ce funcționa pe bază de dischete floppy și avea o memorie de 256 KB (da, kilobytes, da…), povestire în care afirma că „Suntem o economie a informațiilor. Asta te învață încă din școală. Ceea ce nu-ți spun este că-i imposibil să te deplasezi, să trăiești sau să operezi, indiferent la ce nivel, fără să lași urme, biți, fragmente – aparent lipsite de sens – informații personale. Fragmente ce pot fi recuperate și amplificate.”
Viziunea lui Gibson asupra informaticii viitorului este unică în literatura SF, iar mare parte dintre termenii tehnici folosiți în textele sale au căpătat consistență reală mai târziu sau mult mai târziu, practic întreaga știință a ciberneticii a depus eforturi foarte mari ca să ajungă la același nivel cu ceea ce a anticipat scriitorul american.
„Johnny Mnemonic”
Filmul cu Keanu Reeves a apărut la 14 ani după ce William Gibson a publicat povestirea, iar efectele speciale, considerate a fi revoluționare la acea vreme, ne par acum un soi de desen animat obositor. Altfel spus, nici măcar la 14 ani după ce Gibson a publicat „Johnny Mnemonic”, tehnologia nu a reușit nici pe departe să exprime vizual imaginile asupra viitorului pe care Gibson le-a dăruit cititorilor săi.
„Continuumul Gernsback”
Povestire despre un univers alternativ de mucava, o scenă uriașă de teatru absurd unde recuzita este personajul principal, iar oamenii sunt un decor fără suflet.
„Fragmente din holograma unui trandafir”
Din pură curiozitate, la finalul povestirii am căutat pe internet articole științifice despre holograme și am citit câteva dintre acestea. Așa cum mă așteptam, Gibson devansează cu mult prezentul și în acest domeniu, va mai dura ceva vreme (sper că doar ani, și nu zeci de ani) până când tehnologia hologramelor se va alinia ideilor lui Gibson.
„Specie integrată” (William Gibson și John Shirley)
…„În clipa aceea, Coretti știu pentru prima dată ce erau, ce trebuiau să fie. Indivizi dintre cei pe care-i vezi în localuri și care par că s-au născut acolo, care par cu adevărat în mediul lor natural. Nu niște drojdieri, ci mobile umane. Funcții ale barului. Dependințe… O specie integrată.”
„Zonă de frontieră”
Varianta orbitală a romanului „Picnic la marginea drumului”. Cred totuși că frații Strugațki au ajuns prea departe pentru a fi ajunși din urmă…
„Hotelul Trandafirul Nou”
O poveste de dragoste… unidirecțională…
„Stea roșie pe orbită de iarnă” (William Gibson și Bruce Sterling)
Povestire bună, și apreciabilă colaborarea dintre Gibson și Sterling (scriitor de valoare certă), doar că eu sunt ușor alergic la textele de propagandă de orice fel. „Stea roșie pe orbită de iarnă” este un text Uncle Sam în oglindă al cohortelor nesfârșite de povestiri rusești din anii 60 și 70, acolo unde singurii care „meritau” spațiul interstelar erau cosmonauții sovietici…
„Piața în iarnă”
Scrisesem că această povestire este o capodoperă, după care am șters, nu doresc să polemizez (din nou) cu prietenii, sau chiar mai rău, cu oameni pe care nu-i cunosc, despre subiectivism și valoarea unor texte prin comparație. Așa că voi reformula.
Așadar, „Piața în iarnă” este o operă de artă literară, una dintre cele mai frumoase povestiri de ficțiune-științifică scrise vreodată.
„Luptă aeriană” (William Gibson și Michael Swanwick)
Toți gamerii amatori de jocuri de război care vor avea bucuria – sau ghinionul – de a citi „Luptă aeriană” vor începe să considere că ultramodernele lor jocuri la care PC-urile ultimul răcnet de abia fac față… sunt de fapt doar niște distracții rudimentare…
„Chrome”
M-a trimis din nou cu gândul la „Johnny Mnemonic”, varianta cinematografică. Deși filmul este în teorie o strictă ecranizare a povestirii cu același nume, acesta împrumută de fapt idei din majoritatea textelor care alcătuiesc acest volum. Și, într-un mod aș spune chiar surprinzător, contribuția povestirii „Chrome” la scenariul filmului este mult mai consistentă decât cea oferită de „Johnny Mnemonic”.
