Îmi pare rău că editura Trei a abandonat seria antologiilor „Nebula” după doar trei volume, ba chiar mai rău îmi pare că editura Trei a abandonat publicarea oricărui roman de ficțiune științifică, dar atât cât a durat, a fost frumos…
Despre texte:
Premiul Nebula 2012 pentru povestire
„Ponei” de Kij Johnson, sau momentul în care am descoperit că pe cât poate Kij Johnson să scrie de prost („Coabitare”, povestirea care a câștigat premiul Nebula în 2011, este unul dintre cele mai slabe texte de care, din nefericire, m-am împiedicat), pe atât de bine poate să scrie (povestirea „Ponei” este briliantă, o adevărată încântare, chiar nu văd cum un alt text ar fi putut să-i răpească premiul).
Premiul Nebula 2012 pentru povestire (la egalitate cu „Ponei” de Kij Johnson)
„Ce interesant, un omuleț” de Harlan Ellison, sau cum am descoperit cu părere de rău că un scriitor inegalabil a scris o povestire care nu este egală cu „Ponei”, nici pe departe.
Premiul Nebula 2012 pentru nuveletă
„Leviatanul acela pre carele l-ai zidit” de Eric James Stone, sau un copy paste de la “Ponei” – “briliantă, o adevărată încântare, chiar nu văd cum un alt text ar fi putut să-i răpească premiul”.
Premiul Nebula 2012 pentru nuvelă
„Doamna care-a cules flori roșii sub fereastra reginei” de Rachel Swirsky, sau „ce poate face o femeie atunci când dragostea, timpul și adevărul nu se potrivesc unul cu toate celelalte?”
Premiul Nebula 2012 pentru roman
„Blackout/All Clear” de Connie Willis (fragment), sau cât de mult te poți enerva pentru că antologia nu include și restul romanului.
Alte texte finaliste
„Sultanul norilor” de Geoff Landis, sau bucuria de a citi și povestiri în care planeta Venus joacă un rol principal, pentru că planeta Marte (această abonată la „Miss Sistemul Solar” în nenumărate cărți și filme science fiction) a început să fie un pic iritantă.
„Harta celor șaptesprezece” de Chris Barzak, sau despre cum se pot împleti, în aceeași nuveletă, un stil literar deosebit și o idee modestă.
„M-am deșteptat și m-am trezit aici, pe coasta dealului cea înghețată” de James Tiptree Jr., sau argumentul care ar putea să-l facă pe cititorul uman să reconsidere o ipotetică relație intimă cu o ființă extraterestră.
„În azilul astronauților” de Kendall Evans și Samantha Henderson, sau cum pot reuși unele poezii să treacă prin blindajul cititorului pentru care ficțiunea speculativă înseamnă doar proză.
„Pishaach” de Shweta Narayan, sau o nouă povestire despre metamorfi, din păcate însă la mult prea puține pagini distanță de textul similar a lui Chris Barzak pentru a o putea aprecia la justa sa valoare.
„Umbrela” de Howard Hendrix, sau cum NU pot reuși unele poezii să treacă prin blindajul cititorului pentru care ficțiunea speculativă înseamnă doar proză.
„VeRe” de Adam Troy-Castro sau unul dintre cele mai controversate texte SF din istoria acestui gen literar ce tratează tema aducerii pe lume a unui copil.
„Casa Jaguarului, din umbră” de Aliette de Bodard, sau un upgrade considerabil pentru aproape toate povestirile cu iz maiaș scrise de Michael A. Stackpole.
„Cartea verde” de Amal El-Mohtar, sau cum se pot citi două cărți în același timp.
„Pentru Theia” de Ann K. Schwader, sau clipele de totală stupefacție la aflarea veștii că o poezie a câștigat premiul Nebula pentru nuvelă… până să-mi dau seama că este doar o simplă greșeală de tipar.
Premiul Andre Norton 2012
„Voi purta miez-de-noapte” de Terry Pratchett (fragment), sau încă un motiv pentru care ar trebui să citim absolut tot ce a scris Terry Pratchett.
