VIDEO: Alexandru Bebia – câștigătorul celei mai bune voci de radio

În ediția de vineri a emisiunii Generația Z l-am întâlnit pe Alexandru Bebia, un elev de 18 ani al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”. Alexandru, pe lângă cele 2 trupe muzicale din care face parte, este și actor. A fost nominalizat pentru cel mai bun actor în rol principal și cea mai bună dicție cu rolul domnul Frank din piesa „Jurnalul Annei Frank”. A câștigat premiul pentru cea mai bună voce de radio în cadrul „Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean”.

„Am reușit să construiesc un personaj care sper să-l onoreze pe domnul Frank”

L-am întrebat de ce a ales personajul domnului Frank și care a fost procesul de a intra în pielea lui, iar Alexandru ne-a surprins cu documentarea făcută și cu motivul său: „Mi s-a părut o provocare și chiar am considerat că se potrivește cu mine. Am simțit că mă pot dezvolta foarte tare după acest rol”.

Pe lângă asta, a fost dificil să construiască un personaj ce a trăit acum 100 de ani, de la poze cu hainele epocii, la relatări ale vremii. A citit jurnalul și scenariul de nenumărate ori, domnul Frank a fost construit ca un tip familial, bun la inimă și optimist, o tipologie de personaj unică pentru Alexandru față de experiențele sale anterioare.

Cu un rol aflat total în antiteză cu cel al domnului Frank, tânărul ne-a povestit despre pastorul pe care l-a interpretat în „Vrăjitoarele din Salem” și despre cum pleacă cu ceva nou din fiecare interpretare – personajele pe care le joacă îl ajută să se dezvolte.

Sursa foto: Eugen Vrabie

„Ai niște emoții reale, e greu să te schimbi de la un rol la altul”

Curioși cum suntem, am vrut să aflăm cum se plânge la comandă în teatru. Contrar speculațiilor noastre – că te gândești la ceva trist sau ții o ceapă în buzunar – Alexandru ne surprinde din nou și ne mărturisește că nu are un răspuns: „Mi s-a întâmplat inclusiv la domnul Frank să plâng.

La majoritatea reprezentațiilor am plâns și au fost lacrimi reale. Nu am avut un moment în care să zic gata, după replica asta trebuie să plâng. După ce am asimilat toate aceste emoții, mi-a venit natural. M-am gândit că sunt un tată – sună ciudat să o spun cu voce tare. […] Cred că asta e cea mai frumoasă parte. Nicio emoție din teatru nu e fake.

Ne-a fost ușor să ne dăm seama de pasiunea lui pe măsură ce discuția a continuat și ni s-a oferit o analiză mai detaliată a progresului domnului Frank în cadrul spectacolului. El ne-a explicat cum personajul evoluează, cum ajunge să fie doborât de circumstanțe, cum devine greu să fie și să rămână stâlpul familiei.

Cu toate că sunt multe lucruri bune, există și dificultăți. Cea mai complicată parte, ne spune actorul, a fost să înțeleagă acele vremuri, comportamentele de atunci și cum să se simtă față de evenimentele jucate.

„Este o piață competitivă”

„Mereu o să am în spatele minții teatru, teatru, hai fă teatru”, surâde Alex, dar ne mărturisește că nu se crede cel mai potrivit pentru meseria de actor. Ne spune despre compromisurile necesare, despre determinare și munca ce trebuie depusă. Se întreabă și el dacă o poate duce până la capăt într-o industrie competitivă, plină de aspiranți. Cu toate astea, speră că drumurile să-l aducă înapoi la teatru, chiar dacă după 2 ani de visat la UNATC s-a răzgândit.

Până îl vom revedea pe Alexandru pe marele ecran, el se ocupă și de muzică. E membru în două trupe muzicale, chitarist și recent introdus în lumea cântatului, invitatul nostru s-a dovedit a fi un tânăr remarcabil, plin de pasiune și energie pentru tot ce ține de lumea artistică.

Dacă ești curios să afli mai multe detalii despre Alexandru Bebia și despre multe altele, intră pe canalul de YouTube București FM. Ne găsești pe Instagram și Facebook pentru momente din afara emisiunii, iar pe TikTok te așteptăm pentru sesiunea noastră de Speed Questions.

Pe noi ne poți auzi în fiecare vineri, de la ora 21:00, pe București FM, în Generația Z.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.