Team Romania a plecat la Paris!

Foto: Facebook/ Comitetul Olimpic si Sportiv Roman

Cea mai mare parte a Echipei Olimpice a României a plecat astăzi la Paris, pentru a participa la Jocurile Olimpice. Deplasarea se face cu o cursă charter TAROM, care a decolat de pe Aeroportul Henri Coandă, din Otopeni.

”Aeronava Nadia Comăneci, cu cea mai mare parte a delegaței României, și-a luat zborul spre Paris 2024. O nouă aventură este gata să înceapă, iar Zeița de la Montreal, care a scris istorie cu prima notă de 10 la Jocuri din istoria gimnasticii, veghează, inspiră și motivează Echipa Olimpică tricoloră. Componenții TEAM ROMANIA de la 10 sporturi, cei care vor intra în competiție în primele zile ale Jocurilor, împreună cu tehnicienii lor, s-au adunat plini de emoție în Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă. Nici numărătoarea inversă care arată mai puțin de o săptămână până la startul Jocurilor, nici așteptarea din ce în ce mai apăsătoare nu au estompat entuziasmul și nu au șters zâmbetele și bucuria de pe fețele olimpienilor”, se arată pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

”Știu cât de lungă a fost așteptarea, dar astăzi emoțiile capătă altă dimensiune. Avem încredere în voi că veți demonstra că sunteți cei mai buni! Sunteți puternci și abia așteptam să ne bucurăm împreună de rezultatele pe care le veți obține. Hai România!”, a declarat Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

România are 107 reprezentanți care vor concura la 18 sporturi: box, canotaj, ciclism, gimanstică artistică, înot, polo, scrimă, tenis de masă, tir cu arcul, yachting, tenis, triatlon, haltere, judo, atletism, gimnastică ritmică, kaiac-canoe și lupte.

Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.