Americanii se pregătesc să înfrunte un val de frig record
Articol de DSRNetworkAdmin, 6 ianuarie 2014, 12:41
Milioane de americani urmau să înfrunte, luni, un frig record la New York, în nord-estul și în centrul Statelor Unite, unde este așteptată o nouă scădere a temperaturilor resimțite, de până la -50°C, relatează AFP.
Valul de ger, cu cele mai mici temperaturi din ultimii 20 de ani, însoțit de zăpadă și ploaie înghețată, a făcut deja zece victime în mai puțin de o săptămână.
Plecat din nordul SUA și Canada vecină, frigul polar este așteptat în Midwest și amenință chiar și regiuni mai sudice, de obicei scutite de asemenea temperaturi, precum statele Tennessee și Alabama.
Căderi de zăpadă erau așteptate luni din Missouri până în regiunea Marilor Lacuri, potrivit serviciilor meteorologice americane, precizează agenția franceză de presă.
'Cele mai scăzute temperaturi din ultimii aproape 20 de ani vor afecta nordul și centrul Statelor Unite, urmând un front de frig arctic', avertizează aceste servicii pe paginile lor de internet.
'Însoțite de vânt în rafale, temperaturile resimțite vor scădea la niveluri potențial mortale, chiar și până la -51°C pe alocuri', explică acestea.
La aceste temperaturi, leziuni grave ale pielii pot surveni după doar câteva minute de expunere, amintesc autoritățile americane, care și-au multiplicat apelurile la prudență.
Populația a fost avertizată, de asemenea, cu privire la riscul blocării mașinilor pe șosele și al drumurilor înghețate din cauza spargerii conductelor de apă sub efectul gerului, iar locuitorii mai multor orașe au fost sfătuiți să rămână în case și să-și facă rezerve de hrană.
Mii de zboruri au fost întârziate sau anulate duminică, în special pe aeroportul internațional O'Hare din Chicago sau pe cele din New York, mai notează AFP.
Potrivit site-ului specializat flightaware.com, peste 4.200 de zboruri cu plecare sau sosire în SUA au înregistrat întârzieri la sfârșitul săptămânii trecute.
La New York, aeroportul John F. Kennedy a fost închis duminică dimineață timp de două ore, după ce un avion a derapat pe gheață și a ieșit de pe pistă, iar în Colorado, un avion particular cu trei persoane la bord s-a prăbușit la aterizare pe aeroportul din Aspen, accidentul soldându-se cu un mort.
Ce e mai rău abia urmează să vină, însă, scrie France Presse, iar mai multe zeci de recorduri de frig, între care unele ce datează de acum 20 sau 30 de ani, ar putea fi bătute în următoarele zile în nordul și nord-estul țării, însă în special în sud-est.
La Atlanta, cel mai mare oraș din sud, va fi mai frig decât la Anchorage, cel mai mare oraș din Alaska, cel mai nordic stat american, notează CNN.