Fiecare şcoală va avea propria comisie care să verifice posibila colectă de bani de la părinţi
Articol de DSRNetworkAdmin, 17 ianuarie 2014, 11:41
Fiecare şcoală va desemna o comisie internă care să verifice o posibilă încălcare a prevederilor legale privind implicarea cadrelor didactice în colecta de bani de la părinţii elevilor pentru diferite activităţi, a anunţat Inspectoratul Şcolar. ISMB a transmis, joi, către toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, o adresă prin care li se solicită „măsuri urgente prevenirea şi combaterea corupţiei în educaţie”.Astfel, la nivelul fiecărei şcoli se va constitui o comisie care va efectua o verificare internă privind o posibilă încălcare a prevederilor legale în vigoare referitoare la implicarea cadrelor didactice sau a altor angajaţi ai unităţii, în strângerea de sume de bani de la părinţii elevilor pentru diferite activităţi.Comisia va elabora un raport, la care vor anexa toate documentele justificative, în maxim trei zile lucrătoare de la consitutire, şi va înainta documentul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.Potrivit ISMB, consiliul de administraţie al şcolii, în funcţie de concluziile cuprinse în raport, va lua măsuri legale ce se impun, respectiv: va elabora în regim de urgenţă un plan de măsuri în vederea informării, prevenirii şi combaterii actelor de corupţie ce pot să apară în unitate, ţinând cont de vulnerabilităţile identificate, şi va numi prin decizie o comisie de cercetare disciplinară care va cerceta presupusele abateri ale persoanelor implicate, cu respectarea Legii Educaţiei Naţionale şi a prevederilor Codului Muncii.Persoanele vinovate de încălcarea legii vor fi sancţionate drastic. De asemenea, vor fi sesizate de urgenţă organele competente în condiţiile în care se va constată că anumite fapte îmbracă prin natură lor caracter penal. Unitatea de învăţământ, prin director, va informa de urgenţă ISMB, cu privire la aspectele constatate.