Warner Bros. amână lansarea filmului cu Superman şi Batman pentru anul 2016
Articol de DSRNetworkAdmin, 20 ianuarie 2014, 09:42
Studiourile Warner Bros. au amânat, pentru mai 2016, data de lansare a filmului care îi va aduce pentru prima dată împreună pe marele ecran pe Superman şi Batman şi care va fi o continuare a lungmetrajului „Man of Steel: Eroul”, de Zack Snyder.
Studiourile Warner Bros. au anunţat în luna iulie că doresc să îi reunească pe super-eroii Superman şi Batman într-un film, a cărui lansare era prevăzută pentru anul 2015.
Filmul, al cărui titlu nu a fost deocamdată stabilit, va fi o continuare a lungmetrajului "Man of Steel: Eroul", cel mai recent film din franciza "Superman", lansat în 2013.
Însă, vineri, Warner Bros., o divizie a companiei Time Warner, a anunţat că a luat decizia amânării datei de lansare a acestei pelicule pentru a "acorda timp regizorilor să realizeze pe deplin propria viziune, având în vedere natura vizuală complexă a poveştii".
Decizia a fost luată după ce începerea producţiei filmului a fost decalată pentru al doilea trimestru al acestui an.
Filmul cu cei doi supereroi trebuia să fie lansat pe 17 iulie 2015, însă reprezentanţii Warner Bros. au afirmat că, în acest interval, vor programa lansarea unui lungmetraj despre aventurile lui Peter Pan, al cărui titlu nu a fost încă ales.
"Man of Steel: Eroul/ Man of Steel", cu actorul britanic Henry Cavill în rolul lui Superman/ Clark Kent, a avut premiera în iunie 2013 şi a avut încasări de 668 milioane de dolari la nivel mondial.
În box office-ul nord-american al anului 2013, lungmetrajul s-a situat pe locul al patrulea, cu încasări de 291 milioane de dolari.
În noua peliculă din franciza "Superman", personajul principal va fi interpretat tot de actorul britanic Henry Cavill.
De asemenea, în prima întâlnire a celor doi supereroi pe marele ecran, rolul lui Batman va fi jucat de Ben Affleck.
Henry Cavill este cunoscut pentru rolul lui Charles Brandon, cumnatul regelui Henric al VIII-lea, în serialul de succes "The Tudors". El a mai jucat în filme precum "Ce-o fi o fi…/ Whatever Works" (2009), "Pulbere de stele/ Stardust" (2007), "Tristan & Isolda/ Tristan & Isolde" (2006) şi "Hellraiser: Hellworld.com" (2005).
Ben Affleck, care nu este străin de universul supereroilor din benzile desenate – după ce l-a interpretat pe Matt Murdock în pelicula "Daredevil" din 2003 -, a dobândit o cotă de popularitate uriaşă la Hollywood, datorită lungmetrajului "Argo", recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film, în luna februarie 2013. Actorul american a fost distribuit recent şi în "Runner Runner", o dramă inspirată din lumea jocurilor de noroc, în care joacă alături de Justin Timberlake.
Actorul american s-a remarcat în ultimii ani şi în calitate regizor, semnând regia filmului "Oraşul/ The Town" (2010).
Totodată, starul american a fost recompensat şi în calitate de scenarist, câştigând Oscarul pentru cel mai bun scenariu, pentru filmul "Good Will Hunting" (1997), un premiu pe care l-a împărţit cu bunul său prieten, actorul Matt Damon.