Proteste la Kiev: Confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine soldate cu 5 morţi şi 300 de răniţi
Articol de DSRNetworkAdmin, 22 ianuarie 2014, 18:58
Confruntările care au izbucnit miercuri dimineaţa la Kiev s-au intensificat, manifestanţi aruncând cu cocteiluri Molotov în direcţia forţelor de ordine, care ripostau trăgând cu gloanţe de cauciuc şi lansând grenade asurzitoare.
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici i-a îndemnat pe ucraineni să nu dea curs apelurilor unor "extremişti" şi a declarat că regretă profund moartea unor persoane.
UPDATE 19:00 Bilanţul violenţelor de la Kiev a ajuns la cinci morţi şi 300 de răniţi – opoziţie
Cinci protestatari au murit în confruntările cu forţele de ordine produse miercuri la Kiev, iar alţi aproximativ 300 au fost răniţi, anunţă un centru medical al opoziţiei, citat de AFP.
Forţele de ordine din Ucraina au adus cel puţin un vehicul blindat la confruntările cu manifestanţii proeuropeni adunaţi la Kiev, relatează AFP, notând că este prima dată când se intervine cu un astfel de vehicul.
Vehiculul blindat a avansat pe strada Grucevski din Kiev, traversând baricade părăsite de manifestanţi.
Sute de agenţi ai forţelor de ordine au mers în spatele vehiculului.
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, s-a întâlnit miercuri cu trei lideri ai opoziţiei, în încercarea de a găsi o soluţie pentru încetarea violenţelor din centrul oraşului Kiev, anunţă Preşedinţia ucraineană.
Viktor Ianukovici s-a întâlnit cu Arseni Iaţeniuk, Oleg Tiagnibok şi Vitali Klişko.
La reuniune a fost prezent şi Andriy Kliuiev, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională.
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici i-a îndemnat miercuri pe ucraineni să nu dea curs apelurilor unor "extremişti" şi să continue înfruntările violente din centrul Kievului, care s-au soldat cu doi morţi.
"Regret profund moartea unor persoane în conflictul provocat de extremişti. Îndemn oamenii să nu dea curs apelurilor extremiştilor politici", a declarat Ianukovici, citat într-un comunicat difuzat de preşedinţie.
Poliţia ucraineană a lansat un nou asalt împotriva manifestanţilor regrupaţi pe strada Gruşevski, în centrul Kievului, reuşind să disperseze manifestanţi cu ajutorul gazelor lacrimogene şi grenadelor asurzitoare.
Un cordon de scutieri a avansa în direcţia manifestanţilor, care ripostau aruncând cu pietre şi coctailuri Molotov.
Ambulanţe preluau răniţi.
Membri din cadrul forţelor antirevoltă ucrainene au format cordoane, în spatele scuturilor, iar manifestanţi aruncau cu cocteiluri Molotov şi pietre în ei, pe strada care conduce spre Parlament, a constat un corespondent AFP.
Manifestanţii se adăposteau, la rândul lor, în spatele unor vehicule de poliţie incendiate zilele trecute.
Doi bărbaţi au fost ucişi prin împuşcare la Kiev, anunţă parchetul ucrainean
Doi bărbaţi au fost ucişi prin împuşcare, în centrul Kievului, unde se desfăşurau confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, a anunţat miercuri Parchetul General ucrainean, într-un comunicat.