UPDATE: Guvernul instituie stare de alertă în Buzău, Vrancea și Brăila
Articol de DSRNetworkAdmin, 27 ianuarie 2014, 08:25
Codul portocaliu de viscol a fost prelungit luni, până la ora 23.00, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi, iar judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost atenţionate cu cod galben.
Potrivit avertizării cod portocaliu emise luni dimineaţă de Administraţia Naţională de Meteorologie, între orele 09.00 şi 17.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 de kilometri pe oră, continuând să troienească puternic zăpada, iar vizibilitatea se va menţine redusă.
În estul Munteniei, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 de kilometri pe oră, temporar viscolind sau spulberând zăpada.
Avertizarea cod galben emisă pentru judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi este valabilă până la ora 23.00.
ANM: Vântul scade în intensitate până miercuri dimineaţa; de miercuri-vânt puternic în sud
Vântul va scădea în intensitate începând de luni şi până miercuri dimineaţa, când situaţia se va înrăutăţi însă din nou în sudul ţării, ANM urmând astfel să emită o nouă avertizare de vânt puternic pentru această zonă, valabilă pentru intervalul cuprins între miercuri dimineaţa şi joi la prânz.
După ziua de joi, va urma o "pauză" până pe 3-4 februarie, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
Conform legii, starea de alertă se referă la "punerea de îndată în aplicare" a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă, respectiv ale unui eveniment excepţional care, prin amploare şi intensitate, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură coordonarea unitară a activităţilor.
UPDATE 09:40 – Circulaţia a fost redeschisă pe DN 22B Dig Brăila-Galaţi şi pe DN 2B Brăila-Şindreni-Galaţi
Potrivit datelor primite de Centrul Infotrafic de la structurile teritoriale de poliţie, luni, de la ora 09.00, a fost redeschis circulaţiei tronsonul DN 22B cuprins între localităţile Dig Brăila şi Galaţi.
De asemenea, traficul a fost redeschis, de la ora 09.10, pe tronsonul DN 2B cuprins între localităţile Brăila – Şindreni – Galaţi. Pe DN 2B se circulă dificil, în condiţii de iarnă, traficul pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone rămânând restricţionat.
Pe DN 7, restricţia de trafic pentru vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost ridicată luni dimineaţă, circulaţia rutieră fiind deschisă pentru toate categoriile de vehicule.
Restricţia rămâne în vigoare pentru sectorul de drum DN 7 Piteşti – Găeşti – Bucureşti, potrivit CNADNR.
UPDATE 09:30 – Galaţi: 19 drumuri blocate în continuare de zăpadă, 30 de localităţi fiind izolate
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, luni dimineaţă în judeţul Galaţi sunt blocate şase drumuri naţionale: DN 24D, între km. 84 – 911 şi 38 – 700, aici având acces doar autospecialele de intervenţie, DN 25A, între localitatea Lungoci şi limita cu judeţul Vrancea, DN 25, pe sectorul Tecuci – Şendreni, DN 22B, închis la limita judeţului Galaţi cu judeţul Brăila, DN 2B, închis la limita judeţului Galaţi cu judeţul Brăila şi DN 24, închis la limita judeţului Galaţi cu judeţul Vrancea.
De asemenea, sunt blocate şi 13 drumuri judeţene: DJ 251 Tecuci – Matca – Valea Mărului, DJ 251G Valea Mărului – Corni, DJ 251C Valea Mărului – Smulţi, DJ 251B Corod – Cerţeşti, DJ 240A Ghidigeni – Cârlomăneşti, DJ 240 Ţigăneşti – Negrileşti, DJ 251A Matca – Corod, DJ 251H Corod – Valea Mărului, DJ 252 Barcea – Movileni – Furceni şi Nicoreşti – Buciumeni, DJ 252H Tecuci – Furceni, DJ 252I Nicoreşti – Poiana – Vişina, DJ 252G E581 – Ţepu, DJ 253 Cudalbi – Umbrăreşti. Totodată, se circulă cu dificultate pe DJ 251F, între Drăguşeni şi Smulţi, pe DJ 254, între localităţile Iveşti, Călmăţui şi Griviţa, pe DJ 255, între Cuca şi Rediu şi pe DJ 204N, între Nămoloasa şi Năneşti.
Conform sursei citate, luni dimineaţă sunt izolate 30 de localităţi: Cerţeşti, Smulţi, Cuca, Corni, Măcişeni, Cotoroaia, Cârlomăneşti , Bălăşeşti, Băleni, Brăhăşeşti, Buciumeni, Cavadineşti (satele Vădeni şi Găneşti), Crod, Fundeni (sat Lungoci), Ghidigeni, Gohor, Griviţa, Jorăşti, Matca, Nămoloasa, Nicoreşti, Negrileşti, Priponeşti, Rediu, Schela, Scânteieşti, Vârlezi.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, luni dimineaţă traficul rutier este întrerupt, din cauza zăpezii şi a viscolului, pe tronsoanele a două autostrăzi şi a 24 drumuri naţionale.