Zeci de șoferi, sancționați în ultimele 24 de ore pentru lipsa anvelopelor de iarnă
Articol de DSRNetworkAdmin, 27 ianuarie 2014, 11:55
Polițiștii au aplicat peste 400 de amenzi, în ultimele 24 de ore, și au constatat cinci infracțiuni la regimul circulației, informează Poliția Română. De asemenea, 28 de șoferi au fost amendați pentru că nu aveau anvelope de iarnă.”În urma controalelor efectuate în intervalul 26.01.2014, ora 05, 00 — 27.01.2014, ora 05, 00, polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul circulației și au aplicat 400 de sancțiuni contravenționale, dintre care 28 pentru lipsa echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, 1 administratorului de drum și 371 pentru alte abateri”, precizează IGPR.Peste 7.500 de polițiști acționează, suplimentar, față de dispozitivul curent, pentru evitarea evenimentelor rutiere cauzate de fenomene meteorologice specifice sezonului rece și acordarea sprijinului necesar persoanelor aflate în dificultate.Poliția Română atenționează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.Totodată, oamenii legii îi sfătuiesc pe șoferi ca în cazul interzicerii temporare a circulației pe unele sectoare de drum, să respecte indicațiile agenților de circulație și a lucrătorilor de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale aflați în zonele afectate de zăpadă, pentru facilitarea intervenției echipajelor de deszăpezire și a autosalvărilor.