Pricopie: Situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată în prima săptămână din semestrul II
Articol de DSRNetworkAdmin, 28 ianuarie 2014, 16:25
Situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în prima săptămână din semestrul al II-lea iar vacanţa şi structura anului şcolar nu vor fi afectate de zilele libere, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei Remus Pricopie.
"Aş vrea să clarific unele aspecte legate de situaţia la învăţătură de la sfârşitul semestrului. Situaţia şcolară a elevilor pote fi încheiată şi în prima săptămână din semestrul al II-lea, în cazul în care acest lucru nu poate fi realizat până vineri.
Acum suntem foarte interesaţi de siguranţa elevilor şi a profesorilor", a precizat Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor în Bucureşti şi în mai multe judeţe aflate sub avertizări meteo, începând de luni, în ultima săptămână din semestrul I.
Totodată ministrul Educaţiei a ţinut să precizeze că structura anului şcolar nu va fi modificată din cauza suspendării cursurilor.
"Nu se modifică structura anului şcolar. Vacanţa durează, aşa cum prevede structura anului şcolar, din 1 februarie şi până în 9 februarie", a adăugat Pricopie.
Legat de recuperarea orelor, ministrul a spus că nu s-a luat nicio decizie.
"Am avut cu totul alte preocupări şi nu am discutat despre recuperări. Aceste lucruri vor fi clarificate pe parcursul semestrului al II-lea de către inspectoratele şcolare.
Fiecare judeţ va decide recuperarea în funcţie de problemele specifice cu care s-a confruntat", a mai spus ministrul Educaţiei.
Cursurile şcolare au fost suspendate luni în Bucureşti şi judeţele aflate sub avertizări de cod portocaliu sau galben.
Şcolile au rămas închise şi marţi, în Bucureşti şi 12 judeţe, respectiv Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, şi parţial în Buzău, Giurgiu, Brăila, Bacău, Botoşani, Dâmboviţa şi Vaslui.
Miercuri, toate unităţile de învăţământ din judeţele avertizate cu cod portocaliu de viscol rămân închise, iar situaţia şcolilor din zonele atenţionate cu cod galben va fi anunţată în funcţie de fiecare caz în parte, potrivit Ministerului Educaţiei.
Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.
Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.
Sub avertizare cod galben de viscol vor fi miercuri judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, precum şi jumătatea de nord a judeţelor Dâmboviţa şi Argeş.