Elevii și preșcolarii intră de vineri în vacanța intersemestrială
Articol de DSRNetworkAdmin, 31 ianuarie 2014, 09:22
Elevii și preșcolarii intră de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanța intersemestrială și se vor întoarce la școală luni 10 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale (MEN). Vacanța de primăvară este cuprinsă între 12 și 22 aprilie, iar cursurile se vor desfășura din 23 aprilie până pe 20 iunie.Vacanța de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, și se va încheia duminică, 14 septembrie.”În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie-Ziua învățătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar.Săptămâna 7-11 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific”, precizează MEN.Tezele din semestrul al II-lea se vor susține până la data de 23 mai.În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar.