Demiterea lui Adrian Moise din CA al SRR, cerută de angajaţi
Articol de DSRNetworkAdmin, 11 februarie 2014, 20:30
O mie de angajaţi din Radioul Public cer Parlamentului României demiterea lui Adrian Moise din Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune. Ieri, 10 februarie 2014, a fost trimisă Preşedintelui Senatului României, al Camerei Deputaţilor, Primului Ministru precum şi către Comisiile de cultură din Parlament o scrisoare deschisă prin care aproape 1.000 de angajaţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune cer demiterea din Consiliul de Administraţie al SRR a domnului Adrian Valentin Moise, unul dintre cei doi reprezentanţi ai salariaţilor în această structură de conducere, potrivit unui comunicat al Societăţii Române de Radiodifuziune.Scrisoarea a fost însoţită de listele cu semnăturile celor care au aderat la această solicitare. Prin acest demers acestia se desolidarizează de poziţiile exprimate public de Adrian Moise şi îşi retrag sprijinul faţă de acesta.Această acţiune fără precent în istoria mediilor publice din România a fost determinată de seria de calomnii, atacuri la adresa insituţiei, acţiuni rău intenţionate, tendenţioase, ameninţări şi răfuieli pe care Adrian Moise le practică de mai bine de un an şi care au dus la prejudicierea imaginii publice a acestei instituţii.Cei aproape 1.000 de semnatari reprezintă deopotrivă atât jurnaliştii cât şi personalul tehnic, din sediul central şi din reţeaua regională.Principalul motiv pentru care aceştia s-au coalizat în această acţiune unică în peisajul românesc este acela că, Adrian Moise, în calitate de membru în Consiliul de Administraţie din partea salariaţilor, şi-a încălcat cu bună ştiinţă mandatul şi a lezat imaginea şi demnitatea colegilor săi doar pentru a-şi atinge interesele personale, potrivit unui comunicat al Societăţii Române de Radiodifuziune.