Hochei pe gheaţă: Suedia învinge Finlanda şi se califică în finala turneului olimpic
Articol de DSRNetworkAdmin, 21 februarie 2014, 17:24
Echipa masculină de hochei pe gheaţă a Suediei a învins cu scorul de 2-1, reprezentativa Finlandei şi s-a calificat în finala turneului din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, în care va întâlni, duminică, formaţia SUA sau pe cea a Canadei. Finlandezii au deschis scorul în minutul 26.17, prin Jokinen, dar până la finalul reprizei secunde suedezii au reuşit să marcheze de doua ori, în minutele 31.39, prin Eriksson, şi 36.26, prin Karlsson, ultimul gol fiind înscris în superioritate numerică.A doua semifinală se va disputa tot vineri, de la ora 19.00, între SUA şi Canada, respectiv vicecampioana şi campioana olimpică en titre.Învingătoarea va întâlni Suedia, pentru medaliile de aur/argint, în timp ce învinsa va juca, sâmbătă, pentru bronz, cu Finlanda, locul 3 la ediţia precedentă a JO, de la Vancouver.