Posibil caz de dopaj la Jocurile olimpice de iarnă de la Soci
Articol de DSRNetworkAdmin, 21 februarie 2014, 11:15
Un sportiv din delegaţia Germaniei prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci a făcut obiectul unui control antidoping care a relevat rezultate anormale, a anunţat vineri Comitetul olimpic german (DOSB).
În cazul în care contraexpertiza va confirma rezultatele primei analize, acesta va fi primul caz de dopaj din cadrul JO 2014.
'DOSB a fost informat joi seara, la ora 21,30, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) că eşantionul A al unuia dintre membrii delegaţiei germane ar fi dat rezultate anormale', a precizat DOSB într-un comunicat.
'Deschiderea eşantionului B şi audierea de către Comisia juridică a CIO sunt prevăzute astăzi (vineri)'', adaugă Comitetul olimpic german, care nu a precizat nici numele şi nici disciplina sportivului implicat.
Comisia juridică a CIO poate decide singură dacă sportivul a comis o infracţiune la regulamentul antidoping şi să decidă descalificarea acestuia.
Comitetul Internaţional Olimpic, contactat de AFP, nu a fost în măsură să confirme acest caz, cât timp procedura juridică nu a fost încheiată.