FIFA a vîndut deja 2,3 milioane de bilete pentru Cupa Mondială. Nemţii, cei mai numeroşi cumpărători europeni
Articol de DSRNetworkAdmin, 22 februarie 2014, 10:37
Un total de 2,3 milioane de bilete pentru cele 64 de meciuri de la Cupa Mondială au fost deja alocate, a anunţat FIFA, vineri, la Florianopolis.
Următoarea etapă de punere în vânzare a biletelor, din 12 martie până la 1 aprilie, va avea loc pe principiul "primul venit, primul servit", şi va viza 159.000 de tichete, însă nu pentru meciul de deschidere, finala sau anumite partide cu tribunele deja virtual pline: Anglia-Italia, SUA-Portugalia, optimile de finală de la Porto Alegre şi Sao Paulo şi semifinala de la Belo Horizonte.
Cei mai numeroşi cumpărători au fost din Brazilia (906.433), urmaţi de cei din SUA (125.465), Columbia (60.231), Germania (55.666), Argentina (53.809), Anglia (51.222), Australia (40.446), Franţa (34.971), Chile (32.189) şi Mexic (30.238).