Bernie Ecclestone, boss-ul Formulei 1, va fi judecat pentru corupţie
Articol de DSRNetworkAdmin, 26 februarie 2014, 14:29
Conducătorul Campionatului Mondial de Formula 1, Bernie Ecclestone, va fi judecat pentru corupţie, începând din 24 aprilie, de un tribunal din Munchen, informează AFP. În total sunt prevăzute 26 de zile de audieri, până în data de 16 septembrie, a precizat tribunalul bavarez într-un comunicat.Miliardarul britanic, în vârstă de 83 ani, care a anunţat deja că va pleda nevinovat, este acuzat că ar fi plătit 35 milioane euro drept mită unui bancher german, în 2006 şi 2007, cu ocazia vănzării drepturilor Formulei 1 către fondul de investiţii CVC Partners, acţionar principal al Delta Topco, hondigul Formulei 1, cu baza în Jersey.Tribunalul din Munchen a anunţat, în luna ianuarie, că intenţionează să-l judece pe Ecclestone începând din aprilie, însă până acum nu fixase data exactă a debutului procesului.Din cauza acestei proceduri judiciare, consiliul de administraţie al Delta Topco a decis, la jumătatea lunii ianuarie, să-i retragă lui Bernie Ecclestone anumite responsabilităţi în cadrul grupului care gestionează cea mai prestigioasă competiţie automobilistică din lume. Însă a subliniat că britanicul va continua să conducă Formula One Management (FOM), braţul pur operaţional al CVC Parteners şi Delta Topco în Formula 1, în cadrul Formula One Group (FOG).Bernie Ecclestone poate continua în principiu să negocieze viitoarele contracte, fără să le semneze, cu echipele, promotorii, proprietarii circuitelor şi sponsorii Formulei 1, aşa cum a făcut şi până acum, în cea mai mare discreţie, începând din anii „80.