Românii, mai pesimişti la sfârşitul anului trecut privind starea economiei
Articol de DSRNetworkAdmin, 27 februarie 2014, 12:28
Românii s-au arătat mai pesimişti în trimestrul al patrulea din 2013 în ceea ce priveşte starea economiei, în schimb aşteptările privind creşterea veniturilor sunt neschimbate faţă de cele trei luni anterioare, potrivit datelor GfK.
"Dacă sfârşitul anului a venit cu semne bune pentru majoritatea ţărilor europene (în cazul aşteptărilor privind starea economiei – n.r.), România cunoaşte un uşor regres faţă de trimestrul al treilea din 2013, de la -12, la -14 puncte", se arată în studiul Climatul de consum în Europa, efectuat în 14 ţări europene de GfK.
Având în vedere redresarea treptată înregistrată în UE, speranţa consumatorilor români de a avea mai mulţi bani pentru cumpărături majore în lunile care urmează este şi ea în creştere.
Cu toate că indicatorul dorinţei de cumpărare rămâne în mod clar negativ, la -12,1 puncte, spre sfârşitul anului se înregistra o tendinţă clar ascendentă.
"În ciuda creşterii continue din ultimii câţiva ani, România rămâne una dintre cele mai sărace naţiuni din Europa, cu toate că nivelul începe să crească treptat.
Acest lucru reiese, de exemplu, şi din datele privind puterea de cumpărare. Potrivit GfK, în 2013, puterea de cumpărare per capita era în medie de 3.491 euro. Această cifră reprezintă numai 27,1 procente din media europeană", potrivit GfK.
În ceea ce priveşte aşteptările privind veniturile, GfK notează că în cazul României nu se poate vorbi despre o revenire, ci mai degrabă de o conservare a aşteptărilor privind veniturile – indicatorul a scăzut la -9, de la -8.
Potrivit studiului GfK, în Europa aşteptările consumatorilor privind starea economiei şi veniturile au crescut în aproape toate ţările, ambele fiind mai ridicate la sfârşitul lui 2013 decât în anul precedent.
Dorinţa de cumpărare continuă să înregistreze fluctuaţii considerabile, însă prezintă şi ea o tendinţă uşor ascendentă.