Primăria Capitalei va cere Guvernului un teren din centrul Bucureştiului pentru a construi un „cartier de justiţie”
Articol de DSRNetworkAdmin, 28 februarie 2014, 09:47
O sală de concerte și „un cartier de justiție” vor fi realizate în zona bulevardului Unirii, după ce în noaptea de joi spre vineri consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.
Potrivit acestuia, se solicită emiterea unei hotărâri de guvern privind trecerea unui teren delimitat de bd. Unirii, str. Nerva Traian, bd. Octavian Goga, bd. Mircea Vodă în administrarea Consiliului General al Municipiului București pentru inițierea unui proiect urban care va presupune un cartier de justiție, o sală de concerte, o zonă administrativă și de birouri, o zonă verde și de agrement, precum și o parcare publică subterană.
Expunerea de motive a proiectului relevă că Bucureștiul înregistrează în prezent un deficit major cu privire la bunurile imobile destinate dezvoltării și implementării unor proiecte în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și a unor proiecte în domeniul cultural.
După 1990 amplasamentul s-a aflat în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în prezent fiind în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.